Nuntă cu 80 de persoane, oprită de polițiști. Au fost date amenzi de 125.000 de lei

Nuntă cu 80 de persoane, oprită de polițiști. Au fost date amenzi de 125.000 de lei

Poliţiştii au intervenit la o nuntă organizată într-un spaţiu închis în oraşul Potcoava din judeţul Olt, la care participau circa 80 de persoane. 10 dintre acestea au fost amendate de către oamenii legii.

Poliţiştii au aplicat amenzi de 125.000 lei pentru 10 persoane de la o nuntă cu 80 de persoane organizată duminică seara în oraşul Potcoava, într-un spaţiu închis, potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt remisă luni presei.

„În seara zilei de 19 iulie a.c., pe raza oraşului Potcoava, poliţiştii au intervenit la o nuntă organizată cu un număr de aproximativ 80 de persoane, cinci persoane fiind sancţionate contravenţional, cu amendă, în valoare de 15.000 de lei fiecare şi alte cinci persoane au fost sancţionate contravenţional, cu amendă, în valoare de 10.000 de lei fiecare, pentru participarea la activităţi în spaţiu închis pentru care au fost instituite interdicţii”, se arată în informarea IPJ Olt.

750 societăţi şi persoane fizice autorizate din judeţul Olt, controlate în acest weekend
În zilele de weekend, echipe de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai unor instituţii de control au efectuat acţiuni pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus la 750 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate din judeţ, fiind legitimate peste 1.370 de persoane şi având loc verificări privind respectarea măsurilor şi interdecţiile impuse în contextul pandemiei.

„Pentru neregulile constatate au fost aplicate 331 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 267.765 lei astfel: 217 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 39.450 de lei, 10 sancţiuni contravenţionale, pentru participarea la activităţi în spaţiu închis pentru care au fost instituite interdicţii, în valoare de 125.000 de lei şi 104 sancţiuni în valoare de 103.315 lei au fost aplicate la alte acte normative”, mai precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Sursa: capital.ro

Stirea anterioara

Centrul de zi pentru copii cu dizabilități „Girotondo” Botoșani vă solicită ajutorul - FII SUSȚINĂTORUL NOSTRU - FOTO

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.