Nuntă cu 300 de oameni în plină pandemie! La petrecere au fost invitați și oameni politici

Nuntă cu 300 de oameni în plină pandemie! La petrecere au fost invitați și oameni politici

A fost nuntă cu peste 300 de invitaţi pentru fiul unui consilier local din Roşierii de Vede, în ciuda restricţiilor impuse de autorităţi. Din imaginile surprinse de către participanţi, se vede clar că nu s-a respectat vreo măsură de protecţie în timpul petrecerii fastuoase. Cu toate acestea, organizatorul a scăpat ieftin şi a fost amendat cu 3.000 de lei.

Consilierul local PSD din Roşierii de Vede, Adrian Mirea, şi-a însurat fiul la un local de fiţe.

La petrecere, oameni politici din toate partidele

Niciunul nu a fost deranjat de faptul că distracţia a fost gândită ilegal din start. Legea interzice petrecerile private în spaţii închise, cu mai mult de 20 de participanţi. Chiar şi în aer liber, numărul maxim este de 50 de participanţi.

Însă, la nunta consilierului de pe 12 iunie, au fost prezenţi peste 300 de oameni, scrie liberinteleorman.ro. Masca de protecţie a fost un cuvânt străin pentru fiul politicianului şi pentru invitaţii săi. Acesta a fost îmbrăcat de prietenii săi, conform tradiţiei. Nici domnişoarele de onoare sau mireasa nu au respectat legea.

Au făcut o poză de grup în care distanţarea socială este zero. Prietenele ei au avut grjă ca mirele să găsească jartiera la locul potrivit, la finalul petrecerii.

Postările pe reţelele de socializare au curs. Nuntaşii au lăudat petrecerea şi au declarat că se simt ''cool'', claie peste grămadă

Cu toţii au uitat de teama de COVID şi s-au înghesuit să facă poze cu fiul consilierului şi cu mireasa acestuia. Singura măsură luată de autorităţi a fost amendarea organizatorului petrecerii, cu suma de 3.000 de lei. Localul a fost închiriat de către o persoană fizică.

Sursa: antena3.ro

Stirea anterioara

Bărbatul care s-a răsturnat cu mașina la ieșirea din Dorohoi, a DECEDAT la spital

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.