Medicii, verificați pentru cum dau concedii. „Sezonul bolilor” la români coincide cu „punțile” bugetare de Paște și de 1 Mai
Ministerul Sănătății trimite corpul de control și pe cel al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în cabinetele medicilor de familie, ale specialiștilor din ambulator, dar și în spitale.
Există suspiciuni că anul trecut, în doar două luni, au fost eliberate peste un milion de concedii medicale, asupra cărora persistă mari semne de întrebare. Cei care le-au solicitat s-ar fi „îmbolnăvit” cât să lege liberele de la stat și să „facă punte”.
Analiza realizată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate arată că anul trecut cele mai multe concedii medicale au fost eliberate pe codul de indemnizație 01, adică boală obișnuită. Conform Ministerului Sănătății, acestea însumează peste 30 de milioane de zile, iar costul lor trece de 3,2 miliarde de lei.
În perioada aprilie - 1 iunie 2024, când am avut Ziua Muncii, Paște și Ziua Copilului, apar niște creșteri uriașe, absolut suspecte. Așa că autoritățile vor să verifice dacă suferința din acte a fost și în realitate.
Cele mai multe concedii medicale au început să fie acordate, din data de 29 aprilie, adică încă de la începutul săptămânii cu Ziua Muncii, care pica într-o miercuri. O creștere abruptă de peste 200.000 de concedii medicale acordate. O altă creștere este în zilele următoare, înainte de Sărbătorile Pascale. Trec două săptămâni și vine Ziua Copilului, care anul trecut a picat într-o sâmbătă, însă au fost înregistrate brusc foarte multe cereri de concediu medical pentru datele de 30 și 31 mai, adică joi și vineri.
Dr. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „Este un fenomen care trebuie descurajat prin controale. Se poate identifica ușor dacă acel concediu medical a fost fictiv sau nu. Nu vom veni cu poliția concediilor medicale, nu va umbla nimeni după nimeni, toate verificările se vor face administrativ.”
Codul de indemnizație 01 cuprinde foarte multe boli, dar autoritățile au observat că cele mai multe documente medicale sunt doar pentru câteva dintre acestea.
Dr. Horațiu Moldovan, președinte CNAS: „Cele mai frecvente sunt afecțiunile osteo-musculo-articulare de genul discopatii, precum și infecții din sfera ORL și a tractului respirator. În spatele unui concediu trebuie să existe o consultație și, după caz, anumite investigații care s-au recomandat pe specificul fiecărei boli. Avem în această echipă mixtă de control atât medici, cât și economiști și juriști care pot să aprecieze împreună foarte bine aceste aspecte.”
Radu Gănescu, președinte COPAC: „Sunt, din păcate, situații în care pacientul simulează o afecțiune sau se înțelege cu medicul pentru concediu medical, pentru care eventual îl și plătește. Se prelungesc nejustificat unele concedii medicale. Se ia concediu la locul de muncă și apoi lucrează la negru.”
Vor fi controlate atât cabinete medicale din București, cât și din țară.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.