Luna iunie va aduce trei libere legale pentru salariați, însă doar două dintre ele în timpul săptămânii

Luna iunie va aduce trei libere legale pentru salariați, însă doar două dintre ele în timpul săptămânii

Ziua Copilului și cele două zile de Rusalii sunt următoarele libere legale care vor trebui acordate salariaților în 2021, conform Codului muncii. Cei care trebuie să lucreze în acele zile vor primi, în schimb, compensații legale.

Așa cum prevede Codul muncii, Ziua Copilului și Rusaliile sunt zile în care salariații trebuie să primească liber de la muncă.

Anul acesta, Ziua Copilului, care se sărbătorește în data de 1 iunie, pică într-o zi de marți. Ulterior, cele două zile de Rusalii pică duminică și luni, în zilele de 20 și 21 iunie.

Atenție: Începând de anul trecut, salariații care primesc două rânduri de libere legale cu ocazia Rusaliilor (adică primesc câte două libere pentru două culte creștine - pentru ortodocși și pentru catolici, de exemplu) trebuie să recupereze „dublurile” în baza unui program stabilit de angajator.

În schimb, în unitățile sanitare, în unitățile de alimentație publică și în locurile de muncă în care activitatea trebuie continuată din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității, salariații trebuie să lucreze în sărbătorile legale.

Celor care lucrează când majoritatea salariaților au liber trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, stabilește Codul muncii. Dacă, din motive justificate, nu se dau libere, salariații beneficiază de un spor de minimum 100% din salariul brut.

Angajatorii care nu acordă liber în sărbătorile legale sau care nu compensează munca în aceste zile riscă să fie amendați de inspectorii muncii cu sume între 5.000 și 10.000 de lei.

Stirea anterioara

Nunți și botezuri, organizate cu asistentă medicală și triaj la intrarea în restaurant

Stirea Urmatoare

16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare reținute de polițiști în noaptea Învierii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.