Dragnea a semnat un contract de restaurare a mânăstirii Putna de peste 3 milioane de euro

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale, a semnat, joi, contractul de finanţare din fonduri nerambursabile pentru un proiect de restaurare, modernizare şi conservare a patrimoniului şi infrastructurii la mânăstirea Putna, în valoare de peste trei milioane de euro.

„Vorbim azi de peste trei milioane de euro, bani europeni, alocaţi pentru restaurarea mănăstirii Putna şi a infrastructurii conexe. Banii vor fi alocaţi pentru restaurarea şi consolidarea Casei domneşti, a atelierelor, a stăreţiei, a cramei şi a chiliilor care fac parte din ansamblul mânăstirii Putna, dar şi pentru sistemul electric şi termic al mânăstirii", a spus Dragnea, după ce a semnat proiectul, împreună cu părintele stareţ Velnic Mihai, la sediul MDRAP.

Dragnea a spus că mânăstirea Putna reprezintă un simbol cultural important pentru România, fiind legată direct de domnitorul Ştefan cel Mare, care "se odihneşte acolo", şi de istoria pe care acesta a scris-o pentru poporul român. Integral pe mediafax.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.