Curtea de Conturi nu va mai verifica oportunitatea cheltuirii banului public

Curtea de Conturi nu va mai verifica oportunitatea cheltuirii banului public

Deputaţii au modificat legea de funcţionare a Curţii de Conturi, adoptând un proiect care prevede, printre altele, că nu se va mai putea pronunţa asupra unor decizii luate de autorităţi, ci doar va verifica modul în care sunt administrate şi cheltuite fondurile publice.

Proiectul pentru modificarea legii de funcţionare a Curţii de Conturi a fost iniţiat de senatorul Daniel Zamfir şi susţinut de 30 de parlamentari PNL şi PSD. Actul normativ modifică şi atribuţiile Curţii de Conturi, care va exercita funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, prin forme ale auditului public externe, fără a se pronunţa asupra oportunităţii operaţiunilor. Social-democraţii susţin că acest fapt vine în mod evident în sprijinul activităţii Primăriilor, deoarece Curtea de Conturi nu se va mai exprima referitor la oportunitatea investiţiilor, această atribuţie revenind doar în sarcina autorităţilor locale.

O altă noutate a propunerii legislative este că prejudiciul trebuie menţionat ca fiind ”cert şi ilicit”, nu ”estimat”, aşa cum se întâmplă în legea aflată în vigoare. Potrivit parlamentarilor PSD, autoritatea contractantă nu trebuie să răspundă dacă statul român, prin Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice, consideră procedura de achiziţie ca fiind corectă, evitându-se eventualele contestaţii înaintate de Curtea de Conturi după câţiva ani de la efectuarea respectivelor operaţiuni.

Proiectul a fost criticat de parlamentarii USR, care au avertizat că după adoptarea acestui proiect, Curtea de Conturi nu va putea să mai investigheze achiziţii publice şi va fi obligată să ia de bune deciziile ANAP (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice), o instituţie care este subordonată Guvernului. Potrivit acestora, Curtea nu va putea să mai evalueze oportunitatea achiziţiilor făcute de instituţiile publice, cum ar fi softuri complet inutile cumpărate pe milioane de euro, dând exemplu portalul eRomania, care ”a costat nu mai puţin de 52 de milioane de euro şi este complet inutil”.

Camera Deputaţilor a fost primă cameră sesizată, for decizional fiind Senatul. Sursa: administratie.ro

Stirea anterioara

„Şcoala Altfel” la Şcolile Rădăuţi – Prut, Miorcani şi Rediu - FOTO

Stirea Urmatoare

Copii unei școli din Botoșani învățați cum pot evita atacul unui câine agresiv

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.