Codul Rutier se schimbă din nou! Această sancțiune nu se va mai aplica

Codul Rutier se schimbă din nou! Această sancțiune nu se va mai aplica

Aleşii din coalitia de guvernare au modificat ordonanța adoptată de Guvern, care este în vigoare din februarie, potrivit căreia șoferii care manifestă un comportament agresiv în trafic pot rămâne fără permisul de conducere.

Astfel, șoferii agresivi nu vor mai rămâne fără permis. În această categorie intrau, de exemplu, șoferii care foloseau semnalele luminoase și sonore în mod repetat pentru a obliga un alt șofer să elibereze banda de circulație, circulau cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, reduceau brusc viteza de deplasare fără motiv întemeiat sau foloseau cuvinte sau gesturi obscene.

După noua modificare a Codului Rutier, comportamentul agresiv va fi sancționat doar cu amendă.

Mai mult, limita de viteza maximă va crește de la 100 km/h la 120 km/h pe drumurile expres, iar dacă ai avut viteza mai mare de 70 km/ h decât limita admisă vei rămâne cu o dovadă a permisului.

De asemenea, daca şoferul rămas fără permis da examen şi îl ia, perioada de suspendare se reduce la o treime şi nu cu o treime, cât era în Ordonaţa Guvernului. Astfel, poţi să iei permisul înapoi mult mai repede.

Modificările au fost făcute la Comisia de Transporturi, însuşite de de Comisia Juridica urmând să fie votate, săptămana viitoare.

Grecia, lider în rândul țărilor cu șoferi agresivi din Europa
Dacă v-ați propus să călătoriți cu mașina în această vară, trebuie să știți că nu doar în România sunt șoferi agresivi. Se pare că în Grecia, o țară turistică preferată de mulți dintre români, există foarte mulți șoferi care nu au un comportament adecvat în trafic.

Potrivit unui sondaj european, grecii sunt cei mai critici la adresa şoferilor străini, 91% folosind termeni negativi când îi descriu.

De asemenea, cetățenii greci sunt primii şi la capitolul comportament necivilizat în propriile maşini. Jumătate dintre ei au recunoscut că înjură, claxonează, depăşesc pe partea dreaptă sau chiar sar din maşină să se certe cu un alt şofer.

Totodată, Grecia conduce și la folosirea telefonului în mers. Chiar și ei recunosc că sunt periculoşi în trafic. O treime dintre greci au admis că depășesc viteza legală, trec pe roșu, nu încetinesc pe drumurile în lucru și nu păstrează distanța de siguranță între mașini.

Stirea anterioara

Ce faci când tensiunea ta oscilează

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.