CFR Călători le cere cetățenilor să călătorească zilele acestea doar dacă este absolut necesar

CFR Călători le cere cetățenilor să călătorească zilele acestea doar dacă este absolut necesar

În prezent, 5 drumuri naţionale şi 81 de drumuri judeţene sunt blocate, traficul este închis pe A2 Drajna - Feteşti şi 36 de localităţi izolate, dintre care 30 în judeţul Vrancea.

Duminică, la nivelul reţelei feroviare, dintr-un total de 1.947 de trenuri aflate în programul zilnic normal, au fost anulate 200 de trenuri de călători.

CFR Călători face un apel la cetăţeni să călătorească zilele acestea doar dacă este absolut necesar şi îi avertizează că, luni şi marţi, în zonele în care s-a instituit Codul portocaliu de ninsori, este posibil, pe de o parte, să se anuleze trenurile, iar pe de altă parte, să se înregistreze întârzieri majore la plecarea şi sosirea trenurilor în gări.

Starea de alertă în judeţul Vrancea a fost aprobată pentru intervalul cuprins între luni, ora 12.00, şi marţi, ora 14.00.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru, a precizat că situaţia de urgenţă nu este o procedură care să fie declarată printr-un act administrativ şi nici nu presupune restângerea vreunui drept constituţional.

Este vorba doar de aplicarea măsurilor de management pentru situaţii de urgenţă, activat în mod procedural şi pe etape.

În funcţie de evoluţia vremii, marţi se va decide eventuala prelungire a stării de alertă.

Duminică la ora 17.37, 142 de trenuri erau anulate, iar şase linii de cale ferată erau închise din cauza viscolului şi a zăpezii.

Nu circulă trenuri pe rutele (tur şi retur) Bucureşti - Braşov, Bucureşti - Galaţi, Bucureşti - Tulcea, Bucureşti - Constanţa, Bucureşti - Iaşi, Bucureşti - Curtea de Argeş, Braşov - Galaţi, Braşov - Iaşi, Bucureşti Nord - Piteşti, Titu - Târgovişte, Bucureşti - Urziceni, Tecuci - Făurei, Galaţi - Buzău, Galaţi - Mărăşeşti, Constanţa - Galaţi, Constanţa - Buzău.

Făurei - Buzău fir 1 şi fir 2, Giurgiu Nord - Videle, Ploieşti Sud - Urziceni, Roşiori Est - Turnu Măgurele, Slobozia Veche - Urziceni, Titan - Olteniţa.

Pe alte 11 linii de cale ferată circulaţia este îngreunată din cauza gerului şi a zăpezii. Acestea sunt Adjud - Buzău, Bucureşti Nord - Goleşti, Buzău - Iaşi (prin Tecuci), Ciulniţa - Perişoru, Craiova -Piatra Olt, Făurei - Tecuci, Giurgiu Nord - Grădiştea, Tecuci - Lieşti, Tecuci - Mărăşeşti, Titu - Târgovişte, Urziceni - Făurei.

Judeţul Vrancea este în stare de alertă până marţi, când se închide codul portocaliu de ninsoare. Dacă se închide.

Traficul rutier pe A 2 Bucureşti - Constanţa, pe sectorul Bucureşti - Feteşti, a fost închis, duminică, de la 15.30.

Traficul rutier rămâne restricţionat pe A2 Feteşti - Cernavodă, potrivit situaţiei prezentate de CNADNR, valabile la ora 16.30.

Rămân închise DN 1D Albeşti - Urziceni, DN 23 B Ciorăşti, DN 5A Izvoarele, DN 5B Giurgiu - Ghimpaţi, DN 61 Ghimpaţi - Găeşti, DN 65 A Putineiu - Turnu Măgurele.De asemenea, sunt închise 81 de drumuri judeţene.

Punctele de frontieră cu Republica Serbia nu sunt închise, spune un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), ieşirea  vehiculelor de peste 7,5 tone a fost suspendată doar la Porţile de Fier I. Pe la celălalte puncte de frontieră cu Serbia autocamioanele încă pot ieşi din ţară.

Decizia de a bloca accesul TIR-urilor în Serbia a fost luată de autorităţile din ţara vecină deoarece acolo este cod roşu de ninsoare şi viscol, aşa încât mai bine aşteaptă îmbunătăţirea vremii în România, decât să se înzăpezească pe traseu.

În funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, se va avea în vedere o astfel de decizie şi în alte puncte ale graniţei comune româno-sârbe, precum Stamora Moraviţa şi Porţile de Fier 2, mai spune comunicatul MAE.

Lucrurile se înrăutăţesc luni. Meteorologii au emis avertizarea de cod portocaliu pentru o suprafaţă extinsă, numărul judeţelor vizate creşte de la 6, câte sunt cu cod portrocaliu pentru ziua de luni, la 20, adică toată jumătatea de sud a României.

Avertizarea este valabilă între luni ora 12.00 şi marţi ora 02.00.

Va ninge abundent, vântul va ajunge la 55 de kilometri pe oră. Stratul de zăpadă poate depăşi local şi 50 de centimetri.

Judeţele Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Timiş va fi cod galben de ninsori, tot între luni ora 12.00 şi marţi 02.00.

Marţi, rămân în cod portocaliu doar judeţele din sud-estul ţării. Codul portocaliu expiră în aceste zone marţi la ora 14.00.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Când se vopsesc ouăle de Paște. De ce se folosește culoarea roșie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.