Cea mai importantă decizie care îi vizează pe români. Ce lege intră în vigoare

Cea mai importantă decizie care îi vizează pe români. Ce lege intră în vigoare

Este una dintre cele mai importante știri pentru români. Autoturismele cu volan pe dreapta aduse din Regatul Unit nu vor mai putea circula de anul viitor în România dacă nu vor fi reomologate de Registrul Auto Român.

Operațiunea presupune modificarea mașinii și mutarea comenzilor cu tot cu volan pe partea stângă, o cheltuială de cel puțin două mii de euro.

Mai ieftine decât cele obişnuite, maşinile cu volanul pe dreapta – au fost preferate – în principal – de românii cu un buget mic pentru cumpărarea unui autoturism la mâna a doua. Poliţiştii şi instructorii auto le consideră însă adevărate pericole în trafic.

Numai anul trecut, 45 de români şi-au pierdut viaţa în accidente în care au fost implicate maşini cu volanul pe partea dreaptă. În peste 90% dintre aceste cazuri s-a stabilit că vina a fost a şoferilor care conduceau astfel de maşini. În primul rând pentru că nu se pot asigura corespunzător atunci când efectuează manevra de depăşire.

Adoptarea acordului privind Brexit şi ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană estimată pentru finalul acestei luni vor aduce schimbări, în România, pentru cei care au maşini cu volan pe dreapta.

Adio, mașini din Regatul Unit
Din prima zi a anului următor, dacă Marea Britanie nu va prelungi perioada de tranziţie după ieşirea din UE, maşinile din Regatul Unit nu vor mai putea circula pe drumurile publice de la noi dacă nu vor fi reomologate de Registrul Auto Roman.

Cristian Bărhălescu, manager Service Auto: „Trebuie modificate începând de la instalaţia de direcţie, frânare şi electrică permutate de pe o parte pe cealaltă. Această operaţiune presupune costuri foarte ridicate şi vorbim de sume de peste două mii de euro.”

Andreas Brăcaci, director reprezentanță auto: „La dealerii din România nu se poate oferi o garanţie pentru aceste autoturisme. Nu se pot asigura CASCO.”, a declarat acesta pentru stirileprotv.ro.

Reprezentanţii service-urilor auto spun că românii au început deja să renunţe la maşinile cu volanul pe dreapta încă de anul trecut.

În acelaşi timp, statisticile Registrului Auto Român arată că – anul trecut – în ţara au fost aduse cu o treime mai puţine autorisme din Irlanda şi Marea Britanie decât în 2018.

Daniel Caramidaru, manager parc auto: „Marea majoritate a autoturismelor cu volanul pe partea dreaptă vor ajunge la centrele de dezmembrări iar cele cu valoare mai mare probabil se vor întoarce în Anglia şi vor fi reînmatriculate acolo.”

Potrivit Registrului Auto Român, vehiculele cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie şi Irlanda vor putea fi înmatriculate în aceleaşi condiţii până la sfârşitul anului. Regulile se schimbă din 2021.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Ce este bine să știi când mergi să îți alegi ochelarii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.