Amendă pentru toți românii care comit acest gest lipsit de empatie. Despre ce este vorba

Amendă pentru toți românii care comit acest gest lipsit de empatie. Despre ce este vorba

O femeie din București a fost amendată cu 10.000 de lei, în timp ce alți bucureșteni au primit amenzi totale de 20.000 lei. Aceste sancțiuni au fost aplicate de Poliția Locală a Municipiului București, sub formă de avertismente scrise şi amenzi contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei, se anunță într-un comunicat al PMB.

41 de bucureșteni au primit amenzi totale în valoare de 20.000 lei
Primăria Capitalei a informat că, de la începutul anului, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a aplicat sancțiuni pentru un număr de 42 de proprietari de câini care nu și-au sterilizat și microcipat animalele de companie. Sancțiunile aplicate în valoare totală de 30.000 de lei.

De asemenea, deținătoarea a două femele de rasă comună, care locuiește la curte, în Sectorul 6 al Capitalei, a fost sancționată contravențional de polițiștii locali cu amendă de 10.000 de lei, deoarece nu și-a sterilizat și microcipat animalele de companie, după cum prevede legea.

„La stabilirea cuantumului acestei sancţiuni, poliţiştii locali au ţinut cont de faptul că nesterilizarea animalelor a produs deja efecte, iar nemicrociparea acestora putea favoriza abandonul căţeilor pe domeniul public. Întrucât puii de câine nu pot fi separaţi de mama lor până la vârsta de opt săptămâni, cazul va rămâne în atenţia poliţiştilor locali”, a mai menţionat sursa citată.

Amendă de 12.000 de lei pentru cei care comit acest gest lipsit de empatie
Totodată, potrivit ultimelor modifocări ale Legii 205/2004 în ce privește protecţia animalelor, abandonul lor pe domeniul public se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei.

Conform OUG 155/2001, proprietarii sau deţinătorii de câini au obligaţia sterilizării şi identificării animalelor prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Nerespectarea obligaţiilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

Recent, un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce și-a abandonat câinele în zona Mănăstirii Căldărușani, comuna Gruiu, județul Ilfov. Polițiștii au fost în teren să caute câinele, însă nu l-au găsit.

„O doamnă ne-a scris pe Facebook, în data de 3 iunie, că un bărbat a oprit mașina, undeva în zona Mănăstirii Căldărușani, comuna Gruiu, a deschis portbagajul, a scos un câine din sac și i-a dat drumul.

Femeia a încercat să-i explice că fapta lui înseamnă abandon, dar lui nu i-a păsat. Noi am trimis imediat fotografiile primite Biroului Protecția Animalelor din cadrul IPJ Ilfov. Doamna care a văzut totul a dat declarație la poliție”, a transmis pe Facebook Protecția Animalelor din CJ Ilfov.

Sursa citată a anunțat că bărbatul a fost amendat cu suma maximă prevăzută de lege, respectiv 12.000 de lei.

Stirea anterioara

Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...” Ediţia a XLI-a – 10-12 iunie 2022

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.