Aceste mașini vor fi urmărite. Decizia luată chiar acum în România

Aceste mașini vor fi urmărite. Decizia luată chiar acum în România

RAR (Registrul Auto Român) a anunțat că, începând cu sfârșitul anului viitor, vehiculele de marfă şi de persoane de peste 3,5 tone vor fi urmărite prin sateliți.

RAR a anunțat o schimbare pentru vehiculele de peste 3,5 tone
Autovehiculele de transport internaţional de marfă şi persoane, cu o masă mai mare de 3,5 tone, vor fi supravegheate prin satelit, a anunțat RAR. Vehiculele vor trebui să aibă cutii negre inteligente cu tahografe de tip SMT2 pentru a putea fi urmărite prin sateliți.

Potrivit sursei, tahografele inteligente comunică poziţionarea autovehiculelor prin satelit. Acestea marchează automat trecerea frontierelor între statele-membre ale UE (Uniunii Europene). Dar şi activitatea de încărcare/descărcare a vehiculelor.

Autorităţile de control în trafic vor putea descărca instant datele din tahografe (compatibilitatea dispozitivului, inspecţia tehnică a acestuia, prezenţa şi valabilitatea cardului de şofer). Asta se va întâmpla fără ca autovehiculele să mai fie oprite.  În acest mod, conducătorii auto vor câştiga timp de condus.

Conform RAR, legea prevede că timpul de rulare nu poate depăşi nouă ore. La fiecare 4 ore și jumătate, șoferul trebuie să ia 45 de minute de pauză. Totul, alternativ cu 11 ore de odihnă.

Se introduc normele Euro 7
Această temă a fost dezbătută în cadrul unui eveniment interactiv organizat la Cluj-Napoca. Transportatori, autorităţi şi oameni de afaceri au avut ocazia să afle de la reprezentantul RAR, şeful Reprezentanţei locale, inginerul Marius Pop, detalii despre noutăţile legislative şi implementarea acestora.

„Transportatorii prezenţi la dezbatere au fost de asemenea interesaţi să afle de la reprezentantul RAR şi informaţii despre introducerea normelor Euro 7 pe autovehiculele noi de transport persoane (autocare, autobuze şi microbuze), propunere care urmează să fie aprobată de Parlamentul European.

Noile standarde Euro 7, pe lângă normele aplicabile pentru poluare de la gazele de eşapament, sunt mai restrictive în comparaţie cu normele Euro 6, iar condiţiile de încercare sunt uşor ajustate.

Euro 7 stabileşte valori limită şi pentru emisii provenite de la frâne şi de la pneuri, durata de viaţă a bateriilor precum şi implementarea unor sisteme de monitorizare permanentă a autovehiculului în exploatare. La momentul deciziei europene, RAR va implementa aceste măsuri pentru omologarea vehiculelor noi”, se precizează în comunicatul RAR.

Revenind la tahografele inteligente, categoriile de autovehicule pe care acestea vor fi montate sunt cele de transport marfă, autocarele, microbuzele şi autobuzele. Pe teritoriul României există, în prezent, 322 de ateliere autorizate care pot monta tahografe analogice şi digitale, dintre care aproximativ o sută pot instala şi tahografe inteligente Smart 2 (SMT2).

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 20 - 26 noiembrie. Patru zodii se vor trezi că li se deschid căile spre succes

Stirea Urmatoare

Măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările religioase de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din municipiul Iași în perioada 8-15 octombrie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.