6 milioane de lei, ajutoare de la stat pentru persoanele din zonele afectate de inundaţii

6 milioane de lei, ajutoare de la stat pentru persoanele din zonele afectate de inundaţii

Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, acordarea de ajutoare de urgenţă, în valoare de 6 milioane de lei, dar şi scoaterea din rezervele de stat a unor materiale de construcţii, paturi, locuinţe modulare şi alimente pentru persoanele afectate de inundaţiile din ultima perioadă.

„Pagubele produse de inundaţii sunt foarte mari şi oamenii se uită cu speranţe la noi. Au vevoie să ştie că se pot baza pe noi şi să aratăm solidaritate faţă de ei. Oamenii au nevoie urgentă de ajutorul nostru. Avem deja pregătite măsuri pe care le vom adopta în şedinţa de guvern”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei Executivului de joi.

Ea a mai spus că nu are o evaluare finală, deoarece sunt zone în care, din cauză că apele nu s-au retras, nu se pot face evaluările.

„Am discutat şi cu dna comisar Corin Creţu, dar şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Sefcovic (Maroš Šefčovič - n.r.), pentru accesarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene. Procedurile sunt în derulare, dar fondurile vin mult mai târziu, iar oamenii au nevoie de aceste fonduri şi de ajutor imediat. În acelaşi timp, consider că este nevoie de o schimbare de optică, să ne axăm mai mult pe prevenire, decât pe înlăturarea inundaţiilor. De aceea am cerut o evaluare completă a situaţiei zonelor de risc de inundaţii. Trebuie să vedem cu exactitate unde pot apărea în viitor probleme cu digurile, pentru a interveni în consolidarea lor”, a adăugat premierul Dăncilă, conform mediafax.ro.

Potrivit ordinii de zi, Guvernul urmează să aprobe acordarea unor ajutoare de urgenţă, în limita sumei de 6.000.000 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pentru anul 2018, pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe ori gospodării au fost afectate de inundaţiile, alunecările de teren şi fenomenele meteorologice deosebite produse în perioada iunie – iulie 2018.

De asemenea, un alt proiect de hotărâre prevede scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în limita sumei de 767.700 lei, exclusiv transportul, pentru populaţia afectată de fenomenele hidrometeorologice periculoase produse în judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Covasna, Dâmboviţa şi Neamţ.

Potrivit anexei hotărârii de guvern, este vorba, printre altele, de 15 locuinţe modulare, 174 de paturi, 174 de saltele, peste o tonă de conserve de carne, 19.585 litri de apă minerală, 2.200 de kilograme de făină, 400 de saci de dormit, ciment, BCA, oţel beton şi var.

Stirea anterioara

ALERTĂ. Pesta porcină se extinde în România

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.