Veste tristă despre Adda. Ce s-a întâmplat cu marea artistă. A ajuns din nou la spital

Veste tristă despre Adda. Ce s-a întâmplat cu marea artistă. A ajuns din nou la spital

Cântăreața Adda trece prin momente fără precedent. Aceasta a fost diagnosticată cu boala Lyme și a început un tratament extrem de dur, împărtășind cu fanii săi toate detaliile despre evoluția stării sale de sănătate.

Într-o postare pe contul personal de socializare, Adda și-a anunțat fanii că se află la Constanța, acolo unde urmează tratamente hiperbare și de termoterapie. Corpul ei a atins 40 de grade timp de o oră în timpul tratamentelor, însă mai are de dus o luptă grea până când va putea fi vindecată complet.

„Acel moment când reziști la o temperatură de 60 de grade, corpul tău atingând 40, o oră și ceva. Merit o ciocolată! Da, încă nu o mănânc. După ce se duce Gogutz (boala n.r) la mă-sa, o halesc pe toată!”, a spus artista.

Ce tratament urmează Adda pentru boala Lyme?
Totodată, cântăreața a anunțat că urmează să facă și o doză injectabilă, adăugând că se simte în siguranță alături de echipa de medici care se ocupă de cazul ei.

„Sunt la Constanța de două zile și mă simt cel mai în siguranță alături de echipa de oameni faini de aici. Am venit la tratamente de hiperbară, hipertermie și să fac prima doză injectabilă ca să-i dau lui Gogu să zacă.”, a scris Adda pe rețelele de socializare, într-o notă amuzantă.

Adda a primit un diagnostic greșit
Menționăm faptul că în urmă cu câteva luni, Adda anunța că după ce a primit un diagnostic greșit o bună perioadă de timp, dar și un tratament eronat, a aflat în sfârșit de ce boală suferă.

Ea preciza atunci că este vorba despre borelioză, care se transmite de la animale, dar și de la căpușe și țânțari. Totodată, cântăreața spunea că va fi nevoită să urmeze un tratament agresiv pentru o perioadă de un an și jumătate.

„Dragii mei, după un an jumătate de chin în care mi s-a pus diagnostic greșit și mi s-a dat tratament și mai greșit, am aflat într-un final adevărul. A fost nevoie să îmi paralizeze anumite părți ale corpului că să fiu diagnosticată cu Borelioza și Bartonella- transmise de căpușe și țânțari, ploșnițe sau dacă te mușcă animale care au asta în sânge.

Din păcate, inflamația și neurotoxinele au ajuns la creier, pentru că nu s-a acționat la timp. Așa că urmează o perioada de lupta și de tratament agresiv care durează în total un an și jumătate. Momentan sunt în pregătirea corpului pentru tratament. Și trag să-mi duc la final o parte din proiecte și să-mi onorez promisiunile”, a spus Adda, pe pagina sa de Facebook.

Stirea anterioara

Meteorologii au emis un COD GALBEN de ploi, descărcări electrice și vânt pentru județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.