Tendințele shoppingului online: cele mai cunoscute site-uri de fashion

Tendințele shoppingului online: cele mai cunoscute site-uri de fashion

Shopping-ul online a cunoscut o adevărată explozie în perioada pandemiei. Nu că înainte de izolarea socială nu ne-ar fi plăcut să cumpărăm pe cale virtuală, dar prin prisma restricțiilor care ne afectau profund plimbările fizice prin magazinele preferate, am descoperit nenumăratele beneficii ale cumpărăturilor la un click distanță.

Așa ne-am îndrăgostit de cele mai cunoscute site-uri de fashion. Cu o disponibilitate care întrece orice închipuire, condiții avantajoase de transport și prețuri atrăgătoare, iată de ce ne-au convins adresele de mai jos!

Află și care sunt cele mai populare destinații de shopping online!
Te-am văzut, mi-ai plăcut: de ce a devenit o tendință să cumpărăm din online
Nu negăm că shopping-ul fizic poate fi terapeutic, mai ales atunci când „purcedem” la cumpărături alături de cea mai bună prietenă, distrându-ne de minune în timp ce probăm rochii și pantofi fabuloși și încheind repriza de cumpărături cu o ieșire la cafea în timpul căreia ne dăm sfaturi și ne facem confesiuni. Cine mai are nevoie de terapie astfel?

Însă scenariul de mai sus e unul ideal. În viața reală, cea care nu e desprinsă din filme sau din reclamele TV, timpul, disponibilitatea, copiii și, da, ofertele magazinelor se bat cap în cap cu povestea frumoasă pe care ți-am spus-o mai sus. Când cei mici urlă, disperați după atâta perindat prin mall, toate măsurile M au fost epuizate sau nu există magazin care să își amintească că mai sunt și femei care poartă 35 la pantofi, shopping-ul online se transformă din plăcere în necesitate.

Iată câteva avantaje ale acestuia!
Varietate net superioară. Marile adrese de shopping online includ sute și zeci de mii de articole vestimentare. Dacă inclusiv într-un mall bine aprovizionat există riscul de a nu găsi ceea ce îți dorești, pe site-urile de mai jos nu ai cum să nu întâlnești ceva pe „pofta inimii tale”. Ba dimpotrivă, singurul inconvenient ar putea fi saturația, căci cu adevărat adresele online abundă în haine, pantofi, genți, accesorii, bijuterii sau cosmetice care mai de care mai atrăgătoare.

Timpul. „Opriți planeta”: ni s-a întâmplat și nouă de atâtea ori să ne dorim să strigăm din răsputeri acest îndemn, după ce am constatat că cele 24 de ore ale zilei nu ne mai sunt suficiente. O fi o problemă cu mișcarea mai rapidă a planetelor, cu Mercur retrograd, cu prioritățile noastre, cu managementul timpului sau cu asumarea prea multor responsabilități, nu e aici locul să discutăm acest neajuns. Cert e că shopping-ul online nu îți va răpi mult timp: și poți oricând să te întâlnești la cafea cu acea prietenă.

Accesibilitatea. Tastezi pe motorul de căutare preferat sau accesezi aplicația instalată în telefon: cu câteva clickuri îți transformi orice dorință în realitate. Nici duhul lui Aladin nu era atât de rapid! Poți să cumperi din vârful patului, în timp ce muști delicat dintr-o prăjitură, din metrou sau chiar din cadă.

Condiții favorabile de retur. N-o să te mințim, „pe vremuri”, când plăteai pentru retur sau când era necesar să pierzi timp prețios la telefon cu livratorul, ne codeam să cumpărăm online tocmai pentru că, adesea, rămâneam cu articolele nedorite „pe cap”, urmând ca acestea să adune praful într-un colț al dulapului. Însă retururile de acum sunt automatizate, super facile, gratis și cât se poate de rapide.

Reduceri și promoții. Majoritatea retailerilor de modă (și nu numai) pun accent pe shopping-ul online, așa că te vor momi cu reduceri substanțiale. Însă nu aici stă secretul abundenței: marile platforme nici nu mai au magazin fizic, dar propun diversitate și versatilitate la prețuri pe care nu le vei găsi în mall, acolo unde la valoarea produsului se adaugă cheltuieli precum chiria, salariile angajaților, ș.a.m.d.

Cele mai populare site-uri de fashion
E suficient să accesăm destinațiile online de mai jos ca să ne întindem repede după card și portofel, căci ofertele sunt irezistibile!

Fashion Days
Povestea Fashion Days a început în 2009, când doi antreprenori elvețieni s-au decis să se dedice shopping-ului online. Până în 2013, accesul era garantat numai cu invitație, dar în timp una dintre cele mai populare destinații de shopping online din Europa de Est a „dat” exclusivitatea pe accesibilitate. Tommy Hilfiger, Guess, Diesel, Fossil, LEVI’S, Pepe Jeans și Ted Baker sunt numai câteva dintre brandurile disponibile online. Site-ul are și un colț special dedicat designerilor români, dar și secțiuni outlet și premium.

ABOUT YOU
Înființat în 2014, în Hamburg, acest magazin online capătă tot mai multă popularitate datorită gamei extinse de produse, prețurilor tentante și uriașei diversități online, asociate cu o politică ofertantă de transport și retur. Mai mult de 1500 de branduri de top: e clar că About You are cu se lăuda. Ai 100 de zile drept de retur, suficient ca să te gândești și să te răzgândești dacă păstrezi puloverul acela de cașmir, dar și colecții lansate în colaborare cu vedete și accesorii la fel de savuroase ca „cireașa de pe tort”.

Answear
Acest magazin online accesat, după datele furnizate de producător, de 11 milioane de persoane lunar, a văzut „lumina pixelilor” în 2011, în Polonia. Comercializează haine, încălțăminte, accesorii și articole home&deco în 10 țări, printre care și România. Calvin Klein Jeans, Karl Lagerfeld, Boss, Adidas, DKNY, Ralph Lauren, dar și colecțiile proprii Answear se numără printre cele mai celebre branduri găzduite. Un inconvenient ar fi acela că transportul e gratuit numai peste 239,99 de lei!

GLAMI
Precizând că aduce laolaltă „cele mai stylish piese vestimentare într-un singur loc”, GLAMI adăpostește haine, accesorii și încălțăminte de la nume celebre precum Lee Cooper, Michael Kors, Valentino, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, adidas, Nike, Puma sau Lacoste. Colecțiile în tendințe sunt ușor accesibile, indiferent că ești în căutare de articole pentru femei, bărbați sau copii.

Dasha
Acest magazin 100% românesc a crescut atât de frumos! Inițial, aici găseai numai articole de încălțăminte din piele, de o calitate ireproșabilă, dar site-ul include acum și rochii elegante, și genți la modă, toate la un preț avantajos. Cauți pantofi de piele care să arate cool, să fie rezistenți și confortabili, dar să se potrivească de minune și cu ținutele tale hip, cu outfiturile de birou și cu cele de stradă? Dasha e primul nume care ne vine pe buze. Selecția online e completată de modele de îmbrăcăminte, genți și cosmetice. Nu rata secțiunea de noutăți, unde te așteaptă de la rochii cu printuri sublime la genți stylish și cei mai frumoși pantofi.
Returul e gratuit și simplu, transportul la fel, iar livrarea impresionant de rapidă!
Colecțiile noi de haine, încălțăminte și genți, apar cu precizie de ceas elvețian în fiecare sezon, într-o gamă variată de stiluri, culori și mărimi, volumele de stocuri sunt bine puse la punct, astfel că magazinul online livrează comenzile în cel mai scurt timp, iar designul exclusiv Dasha e încântător. Dacă dorești produse românești, aceasta e destinația de shopping favorită.

Modivo
Creat ca o extindere a la fel de popularului epantofi, la rândul său un cunoscut magazin de fashion, Modivo tentează cu livrare rapidă la cel mai apropiat easybox și 100 de zile de retur gratuit. Printre cele mai iubite branduri poți regăsi Versace Jeans Couture, Mango, Calvin Klein, Pinko, Polo Ralph Jeans, adidas, Tommy Hilfiger sau Guess.

Stirea anterioara

Bărbat din Mileanca prins băut și fără permis la volanul unei mașini

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.