Stela Popescu, la un pas de a muri pe scenă

Stela Popescu, la un pas de a muri pe scenă

Pe 4 martie s-au împlinit 37 de ani de la cutremurul din 1977. Deşi se spune că timpul vindecă orice rană, iar oamenii au o memorie selectivă pentru a depăşi mai uşor necazurile vieţii, marele cutremur a rămas întipărit în mintea vedetelor.

Elena Merişoreanu spune că, în urma cutremurului, a fost nevoită să-şi schimbe locuinţa. "Eram gravidă în patru luni şi locuiam la bloc, la etajul patru. În momentul în care a început bubuitura ne uitam la un film pe bulgari. Eu m-am ridicat în picioare, iar în spatele meu, deasupra canapelei, aveam o oglindă mare care s-a făcut praf. A fost puternic, nu am mai găsit o cană întreagă, iar blocul s-a crăpat. Chiar dacă l-au reparat după aceea, nu am mai putut să dorm în casa aia, ne-am mutat imediat. Acum, dacă o veni sau nu alt cutremur, nu avem de unde să ştim, doar Dumnezeu ştie. Dar, dacă vine, se vor distruge multe blocuri, iar primul care va cădea este Centrul Vechi al Capitalei", ne-a precizat cântăreaţa.

Moculescu, despre prima amintire din viaţă Compozitorul consideră că nu ar trebui să privim cutremurul ca pe o nenorocire, ci să vedem şi... partea bună a lucrurilor. "Prima mea amintire este cutremurul din ’40. Ţin mintea uimirea şi plăcerea de a fi în braţele tatălui meu, pe care l-am adorat. Nu poţi să tragi o linie definitivă şi să spui că un cutremur este ceva apocaliptic, să ţii minte doar monstruozităţile. În ’77 îmi amintesc că abia ajunsesem acasă de la televiziune. Îi făceam băiţă fiului meu, care avea patru luni. Atunci a început marea bubuitură. Norocul a fost că îi făceam băiţă, pentru că o bibliotecă întreagă a căzut peste pătuţul lui. Nu mă interesează ce spun profeţiile, nimeni nu ştie ce se va întâmpla. Nici nu vreau să aud!", ne-a declarat Horia Moculescu. Stela Popescu, la un pas de a muri pe scenă Actriţa ne-a istorisit cu lux de amănunte tot ce a trăit şi a simţit atunci: "Am 1.100 de amintiri, a fost un moment-şoc. Jucam în piesa Plicul şi într-o clipă s-a stins lumina şi a început zgomotul ăla îngrozitor. Eram pe scenă cu Iurie Darie şi Cornel Vulpe. Toate luminile s-au stins, iar Vulpe ţipa de pe scenă: Ieşiţi liniştiţi! E cutremur!. S-a întrerupt totul, eram şocaţi... Eu am plecat cu colegul meu Cristi, care locuia pe Dorobanţi. Pentru că el era sigur că blocul lui, care era foarte înalt, s-a dărâmat, a spus să mergem mai întâi la mine. Am plecat împreună spre casă, încet, ţinându-ne de mână... Ne era frică, totul era dărâmat, distrus, întuneric beznă. Nu mai văzusem aşa ceva, era apocaliptic. Soţul meu nu a mai avut răbdare să mă aştepte acasă şi a plecat după mine. El era pe Maria Rosetti, iar eu, pe Batiştei. El fugea spre teatru, iar eu fugeam spre casă. La noi nu s-a stricat mare lucru în casă, doar o vitrină plină cu pahare de cristal. Uşor, uşor, mi-a mai trecut şi spaima, soţul meu a ajuns acasă, dar după aceea a urmat o perioadă tare tristă". "Nu vreau să cred că o să vină alt cutremur. Mă aştept, firesc, dar nu intru în panică de acum." - STELA POPESCU "Anunţurile referitoare la cutremur nu fac altceva decât să bage frica în oameni." - STELA POPESCU sursa: ziarulring.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.