Ștefan Stan va deveni pentru prima oară tată

Ștefan Stan va deveni pentru prima oară tată

Soția lui Ștefan Stan este însărcinată în trei luni. Cei doi au făcut anunțul în cadrul emisiunii Teo Show. Aceștia au vorbit despre momentul în care au aflat că vor deveni părinți.

„Fiind cu piciorul în ghips, l-am rugat să meargă la farmacie să cumpere un test de sarcină. Apoi a mers până afară să plimbe câinele. Când s-a întors, plângeam în baie”, a spus soția lui Ștefan Stan, la Kanal D, potrivit Wowbiz.

„Era irascibilă, nu înțelegeam ce se întâmplă. I-am luat test de sarcină și când m-am întors acasă, ea plângea. M-am speriat, nu înțelegeam ce s-a întâmplat. Poate să fie orice, fetiță să fie. Ar trebui să aibă două nume”, a declarat Ștefan Stan, fericit că urmează să devină tătic. S-au căsătorit civil, în toamna anului trecut În luna noiembrie a anului trecut, Ștefan Stan și Simona s-au căsătorit civil. „Suntem împreună de mult timp, de patru ani, în total. Dar am avut și o pauză, în această perioadă. Evenimentul a fost planificat de mult, acum am făcut cununia civilă, la care am invitat doar apropiații. Dar nunta va urma și va fi un eveniment mare. Mama o place foarte mult pe soția mea, extrem de mult. Evenimentul a fost programt împreună cu ea, s-a bucurat mult că ne căsătorim dar, din păcate, ea nu a mai apucat să fie prezentă…”, a declarat atunci Ștefan Stan, în exclusivitate pentru VIVA!

Stirea anterioara

Nasul, poarta principală de intrare a coronavirusului

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.