Replici incredibile între Andreea Marin și Mihaela Rădulescu

Replici incredibile între Andreea Marin și Mihaela Rădulescu

Prima ciocnire între Andreea Marin și Mihaela Rădulescu în direct la tv. În prima ediție live a emisiunii Uite cine dansează, nu au lipsit picanteriile între cele două

Momentul cel mare a venit, iar întâlnirea dintre cele două dive și reacțiile acestora, atunci când s-au văzut, au făcut deliciul celor prezenți. Cea care a prezentat-o ca membru al juriului pe Andreea Marin a fost chiar Mihaela Rădulescu. „Nu credeam că o să spun asta, dar…Doamnelor și Domnilor: Andreea Marin”, a spus Diva de la Monaco.

Atunci când Mihaela Rădulescu a întrebat-o pe Andreea Marin ce se întâmplă în viața ei, Zâna a răspuns emoționată că este un moment special pentru ea, dar și trist în același timp, pentru că pe 6 martie ar fi fost ziua tatălui său, care s-a stins din viață anul trecut. „Astăzi este ziua unui om special, care nu poate fi lângă mine, dar care mă privește de sus. Nu o să fiu tristă astăzi, și o să mă bucur alături de voi”, a fost replica Andreei Marin, la Uite cine dansează.

După prestația de senzație a lui Alex Velea și a partenerei lui, Mihaela Rădulescu i-a cerut părerea Andreei Marin despre momentul artistic al celor doi:
    
Mihaela: Cum ți s-a părut, Andreea? Hai, că trebuie să vorbim, nu avem ce face.    
Andreea Marin: Dragă, eu nu am nicio problemă. Sunt o doamnă.

O altă replică acidă între Mihaela Rădulescu și Andreea Marin a avut loc imediat după dansul de senzație executat de Sandu Lungu și partenera lui. După ce Zâna a apreciat tango-ul celor doi, Mihaela Rădulescu a spus: „Este pentru prima dată când eu și Andreea Marin suntem de acord cu același lucru”. La un moment dat, Andreea Marin a vrut să mai completeze ceva și s-a ridicat în picioare, iar acest lucru pare că a deranjat-o pe Diva de la Monaco
    
– Andreea, stai jos, este rândul lui Mihai. Stai jos, fii profesionistă. Eu sunt vocea producătorilor aici. Eu sunt șefa aici.    
– Te las să crezi asta…, i-a răspuns Andreea Marin.

Istoricul contrelor dintre Mihaela Rădulescu și Andreea Marin arată că e puțin probabilă o pace adevărată între cele două dive. Mai degrabă, e vorba despre un armistițiu temporar, care a fost semnat de dragul audienței și va ține câtă vreme PRO TV va difuza noul show de dans, care are premiera luni seară. Riscul ca ele să-și arunce săgeți cu venin în direct e mare, însă merită: mulți, foarte mulți vor sta lipiți de ecran tocmai din acest motiv și vor asigura astfel supremația. sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

Trei bătrâni au rămas fără case în mai puțin de jumătate de oră - FOTO

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.