Prima declaraţie a lui Marcel Pavel, după ce a intrat în vizorul ANAF. Ce avere are, de fapt, artistul

Prima declaraţie a lui Marcel Pavel, după ce a intrat în vizorul ANAF. Ce avere are, de fapt, artistul

Marcel Pavel se numără printre artiştii care au intrat, din cauza averii lor, în vizorul inspectorilor ANAF. Cântăreţul a mărturisit care sunt, de fapt, bunurile pe care le deţine.

Inspectorii ANAF au luat la puricat averea lui Marcel Pavel. Cântăreţul se numără printre artiştii care au intrat în vizorul Fiscului, din cauza averii pe care o deţine. Marcel Pavel susţine că nu are nimic de ascuns ba mai mult, într-un interviu acordat pentru Antena Stars, a mărturisit ce bunuri deţine.

„Nu am nimic de ascuns. Mi se pare normal ca fiecare cetăţean al României să fie verificat de către organele de stat. Maşina a fost cumpărată acum 10 ani, în leasing. Acum nu mai valorează nici zece mii (n.r de euro). Casa am făcut-o în 2001 şi locuiesc cu familia mea în ea. Am avut un apartament înainte, pe care l-am vândut şi în urma acestui lucru am demarat construcţia casei. Am primit şi ajutor de la socrii de la Moscova. Altfel, nu reuşeam.

Maşina are banchetele roase, sper să le schimb măcar pe ele, că maşina nu am cum.

Am şi patru hectare de teren agricol, atâta tot. În rest, nu am nimic. Ah, şi mai am o maşină second-hand, luată tot acum 10 ani", a declarat Marcel Pavel, pentru sursa citată.

Stirea anterioara

Patru polițiști din județ cercetați, după scandalul de la Vorniceni

Stirea Urmatoare

Alegerile bagă școlile în scenariul roșu! Ce au decis autoritățile

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.