Jorge își programează vacanța de vară în funcție de fiica din prima căsătorie. „De 10 ani, avem aceeași destinație”

Jorge își programează vacanța de vară în funcție de fiica din prima căsătorie. „De 10 ani, avem aceeași destinație”

Jorge a păstrat o relație frumoasă cu fosta nevastă, Alina Laufer, și e foarte apropiat de fiica lui din prima căsătorie, Karina. Cel puțin o dată pe an, cântărețul o ia pe Karina lui în vacanță cu noua lui familie, însă anul acesta, lucrurile s-au complicat, deoarece fata s-a mutat în America alături de mama ei.

Pasionat de călătorii, Jorge a venit la emisiunea de turism de la Libertatea, „Star Trips&Tricks”, pentru a ne povesti care sunt destinațiile lui preferate și a ne spune de câte ori pe an reușește să fugă din Bucureștiul aglomerat pentru a se relaxa într-un loc exotic. Cântărețul ne-a mărturisit că, indiferent de timpul liber de care dispune, în fiecare an, vara, merge în Turcia cu toată familia lui, inclusiv cu Karina. „Noi nu știm niciodată ce facem luna viitoare. Singura vacanță pe care o antamăm este cea din Turcia. Acum am stabilit-o în iulie. E prima dată când facem în iulie. Cred că o să murim de cald… Noi, de obicei, mergeam în ultima săptămână din august, dar pentru că e la școală Karina, în State, și începe mai devreme școala, ne-a stricat oarecum vacanța de final de august. Recunosc însă că nici nu mai rezistam să stăm până în august…”, ne-a povestit Jorge.

Pleacă și cu mama lui, și cu bona copiilor Din vacanța anuală din Antalya nu lipsește nici mama cântărețului, care nu însoțește familia pe post de bonă, ci pur și simplu pentru a se relaxa alături de nepoții ei. „Mergem la all inclusive, unde ne îngrășăm 4 kilograme. O luăm și pe mama. Suntem așa: eu și soția, mama, trei copii și bona. Îi oferim și mamei un concediu alături de nepoți și luăm și bona cu noi, ca să se bucure și mama de timp liber. Deci, suntem 7 în total”, a mai spus Jorge la „Star Trips&Tricks”. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 29 aprilie - 5 mai: Peștii merg pe un drum nou cu câștiguri financiare mari. Săgetătorii trec prin furtună

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.