Dana Nălbaru s-a întors în țară cu doi dintre copii. Visul irlandez a murit pentru ea

Dana Nălbaru s-a întors în țară cu doi dintre copii. Visul irlandez a murit pentru ea

Visul irlandez se pare că s-a sfârșit pentru Dana Nălbaru. Artista a povestit pe blogul său că a fost nevoită să se întoarcă în țară mai devreme decât era programat, împreună cu cei doi copii mai mici, Kadri și Roxana, din cauza unor probleme de sănătate.

Problemele au început încă de pe drumul spre Irlanda, când puștiul celor doi a răcit, iar Dana a fost lovită de o alergie rebelă care, din câte se pare, nu a cedat cu niciun medicament. „Din cauza alergiei și a răcelii lui Kadri, care părea să nu mai treacă vreodată, am decis să mă întorc cu cei mici”, s-a destăinuit Dana.

„Acasă e excelent. Eu și Kadri ne-am revenit complet, Roxana își adoră camera și jucăriile, fac zilnic cu ei activități educative și ea a făcut niște progrese fantastice. Acum fix un an ne întâlneam cu ea prima oară și nu știa să vorbească aproape deloc și nimic despre lumea din jur. Azi vorbește foarte bine, a învățat tot alfabetul și a început să citească propoziții scurte, a învățat să se descurce singură la fel ca orice copil de aproape 6 ani, înțelege și spune cuvinte în engleză și începe să asimileze conceptul de familie. Sunt atât de mândră de ea! E un copil extrem de puternic, dacă ați ști… În curând va fi ziua lor de naștere. A lui K pe 21 și a ei pe 26 iulie. Petrecem cu toții când se întorc Sofia și tati. El împlinește 3, ea 6”, a povestit Dana.

Stirea anterioara

Accident spectaculos. Mașină căzută de pe pod în râul Sitna - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.