Dana Grecu, pentru ultima dată pe sticlă! „De săptămâna viitoare, emisiunea va avea alta gazdă”

Dana Grecu, pentru ultima dată pe sticlă! „De săptămâna viitoare, emisiunea va avea alta gazdă”

Dana Chera, fosta Grecu, a anuntat ca tocmai a prezentat pentru ultima oara emisiunea ei, „Adevaruri ascunse”.

Dana ex-Grecu este insarcinata si intra in concediu de maternitate.

„Vă spun sincer: n-am crezut că o să pot să duc acest proiect, pentru că am zis 'nu ştiu dacă mă potrivesc cu formatul', dar ceva în mine îmi spunea că eu sunt un pic altfel decât la "La ordinea zilei", adică sunt şi ca acolo, dar mai mult ca aici. Şi a trecut peste noi, doamnelor şi domnilor, foarte multă vreme, vreo doi ani şi ceva, 28 de luni, şi iată-ne în punctul acesta, în care eu trebuie practic să rezolv un lucru important: cel mai important lucru pe care îl poate rezolva un om într-o viaţă. Şi acesta este motivul pentru care "Adevăruri ascunse" va fi de săptămâna viitoare cu o altă gazdă", a spus Dana Chera in emisiunea ei de la Antena 3.

Emisiunea va fi prezentata de saptamana viitoare de Catalina Porumbel.

Stirea anterioara

ACCIDENT GRAV! Un adult și un minor au furat o mașină, au făcut-o praf și au ajuns în spital - FOTO

Stirea Urmatoare

Festivitate de premiere a celor mai buni elevi contabili, organizată de Consiliul Județean Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.