Concurenţii show-ului Vocea României se bat pentru un premiu de 100.000 de euro

Concurenţii show-ului Vocea României se bat pentru un premiu de 100.000 de euro

În noul sezon „Vocea României" va fi acordat un premiu de 100.000 de euro, pentru care se vor bate concurenţi din România, Republica Moldova, Serbia şi Emiratele Arabe Unite. „Show-ul se transformă într-un schimb de experienţă. Vreau să văd spectacol şi să ascult voci care să-mi transmită ceva, să-mi inducă o stare, o emoţie, pentru că asta înseamnă, pentru mine, o voce de succes. Standardele sunt foarte ridicate, aşa că şi aşteptările noastre sunt pe măsură", a declarat Marius Moga.

Anonimi şi artişti consacraţi, din România, Republica Moldova, Serbia şi chiar Emiratele Arabe Unite, concurenţi dornici să îşi îndeplinească visul prin muzică vor intra în competiţia supremă a vocilor, la Pro Tv. Câştigatorul titlului de Vocea României va intra în posesia marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, precum şi a unui contract cu Universal Records pentru un an de zile.

Brenciu şi-a dres vocea, Loredana şi-a lustruit arsenalul de divă, Moga şi-a ales cele mai bune papioane, iar Smiley şi-a luat la purtător zâmbetul fermecător, totul pentru a pune mâna pe cele mai tari voci din concurs. În prima fază, cea a audiţiilor pe nevăzute, antrenorii vor avea misiunea dificilă de a-şi forma echipele de câte paisprezece concurenţi cu care să intre în luptă. Cei patru şi-au pus la punct strategiile "de atac", iar experienţa sezoanelor trecute îşi spune cuvântul: "Am învăţat că nu tot ce zboară se mănâncă şi că de multe ori chiar dacă există concurenţi care întorc toate scaunele, asta nu înseamnă că nu vor fi şi surprize. Pot face senzaţie concurenţi la care nu s-a întors decât un singur scaun, cum a făcut Canaf, de exemplu, şi să devină staruri", a declarat Loredana.

Tachinările dintre antrenori vor intra din nou în „meniul" acestui sezon: „Cum să nu mă bucur pentru colegul meu când o fată frumoasă îl alege pe el?", i-a spus Brenciu lui Moga. Horia va ţine cont de propriul sfat când va veni vorba de alegerea concurenţilor. „Apasă brutal butonul când se întorc mai multe scaune", le-a spus colegilor săi, astfel că nu este de mirare faptul că a reuşit "performanţa" de a rupe butonul în repetate rânduri.

Supranumit „mogulul hitului românesc", de Bartoş, Moga vorbeşte despre aşteptările pe care le are de la sezonul al treilea al competiţiei vocilor: „Show-ul se transformă într-un schimb de experienţă, într-un brainstorming muzical. Vreau să văd spectacol şi să ascult voci care să-mi transmită ceva, să-mi inducă o stare, o emoţie, pentru ca asta înseamnă pentru mine o voce de succes. Standardele sunt foarte ridicate, aşa că şi aşteptările noastre sunt pe măsură", iar Smiley adaugă: „Este ca un serial, setting-ul rămâne acelaşi, dar personajele se schimba, vin oameni noi, cu alte voci, alte caractere, alte poveşti şi creează situaţii diferite şi surprinzătoare".

Pavel Bartoş, prezentatorul supershow-ului, va condimenta şi în acest sezon competiţia. Bartoş va pune gaz pe foc în momentele tensionate, le va reaminti antrenorilor regulamentul şi îl va alimenta pe Horia cu ciocolată ca să îi păstreze energia la cote maxime.

Julie Mayaya, Vocea României din cel de-al doilea sezon, şi Vizi Imre, Tibi Scobiola şi Cristi Nistor, finaliştii care au făcut senzaţie în sezonul trecut, le-au pregătit telespectatorilor o surpriză şi vor cânta în deschiderea show-ului din 28 septembrie.

Competiţie la cel mai înalt nivel, emoţii, lacrimi, bucurie, momente dramatice şi o mulţime de surprize - toate acestea le vor vedea telespectatorii în cel de-al treilea sezon „Vocea României", din 28 septembrie, în fiecare sâmbătă seară, de la 20.30, numai la Pro TV.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.