Zile încărcate pentru jandarmii botoșăneni

Zile încărcate pentru jandarmii botoșăneni

În perioada 15 - 19 august a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice cu caracter artistic și religios organizate în județul Botoșani.

Jandarmii vor asigura o prezență activă și vor interveni în cazurile de încălcare a prevederilor legale privind normele de conviețuire socială în mai multe localităţi, respectiv Darabani, Flămânzi, Stăuceni, Manoleasa, Vlăsineşti, Prăjeni, Broscăuţi, Cristeşti, Dobârceni, Păltiniş, Corlăteni şi Roşiori.

Efectivele inspectoratului vor fi suplimentate cu lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care vor fi alături de credincioșii participanți la hramul mănăstirii Zosin, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, pentru ca liniștea necesară enoriașilor să nu fie tulburată prin producerea unor fapte antisociale.

Pentru desfășurarea în condiții civilizate a acestor evenimente și prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție sporită bunurilor personale, să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice, care este un factor favorizant al faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, să nu răspundă provocărilor persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și să solicite în cel mai scurt timp intervenția forțelor de ordine aflate în apropiere, atunci când se impune, pentru luarea măsurilor legale și restabilirea unui situații de normalitate.

În executarea misiunilor specifice, jandarmii botoșăneni vor fi sprijiniți, în această perioadă, de lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani.

Stirea anterioara

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” își începe activitatea în cinstea Marii Uniri

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.