Visul unui adolescent din Dorohoi spulberat de accidentul din Franţa

Visul unui adolescent din Dorohoi spulberat de accidentul din Franţa

Adelin Marian Ştefură de 15 ani, din Dorohoi a fost şi el pasager în autocarul groazei. Puştiul, care se pregătea să dea admitere la Liceul Militar, a rămas fără patru degete de la piciorul stâng, iar visul său de a deveni ofiţer s-a spulberat, în urma accidentului din Franţa.

Adolescentul fusese în vacanţă, în sudul Spaniei, la unchii săi. Duminica trecută, aceştia l-au urcat în autocarul cu destinaţia România fără a bănui tragedia ce avea să se întâmple. „Dormeam şi, dintr-odată, am auzit o explozie. Eu stăteam la geam. După ce maşina s-a răsturnat, a mai alunecat câţiva metri. Geamul s-a spart şi piciorul mi-a fost târât direct pe asfalt”, a povestit Adelin.

Acesta a reuşit să iasă singur din autocar şi a aşteptat să vină medicii. „Am fost transportat la Spitalul La Timone din Marsilia, unde mi-au fost amputate patru degete de la piciorul stâng. După, m-au mutat în Spitalul Conception, ca să-mi facă un transplant la picior cu muşchii de pe spate”, a povestit tânărul de pe patul de spital.

Adolescentul se află, încă, în stare de şoc şi nu ştie ce o să facă când va ieşi din spital.

Sursa: Monitorul de Botoşani

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.