Un nou început - GAL Botoșani, sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile

Un nou început - GAL Botoșani, sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile

Municipiul Botoșani continuă seria evenimentelor înscrise în campania de consultare și animare a comunității locale cu privire la posibilitățile de dezvoltare disponibile prin intermediul mecanismului de Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității.

După un prim focus group cu tinerii, organizat la începutul săptămânii, joi, 26.10.2017, Sala de ședințe a Consiliului Local va găzdui alte două evenimente de consultare, care vor avea în centru reprezentanți instituționali (ora 10.00) și femei - persoane resursă din comunitate (ora 13.00).

Evenimentul face parte din proiectul Un nou început - GAL Botoșani, sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile, ID MySMIS 114071, pe care Municipiul Botoșani îl implementează, în parteneriat cu Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă și S.C. Agrafics Communication S.R.L., în cadrul Programului Operațional Capital Uman
Axa prioritară 5 - Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității;
Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare; Prioritatea de investiții 9.vi: Strategii de dezvoltare locală elaborate la nivelul comunității;
Obiectivul specific 5.1: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe/municipii cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextual mecanismului de DLRC.

Stirea anterioara

Ce nu ai voie să faci de Sf. Dumitru. E mare păcat!

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.