Un incendiu misterios a cuprins o mașină care nu a mai fost pornită de două zile

Un incendiu misterios a cuprins o mașină care nu a mai fost pornită de două zile

Un autoturism Opel Astra a luat foc duminică dimineața chiar în fața ușii unui bloc din cartierul Bucovina din Dorohoi.

Un vecin a observat că iese fum de sub capotă și a intervenit cu extinctorul din mașina sa. Cu toate acestea, focul a continuat să se propage și a cuprins întregul motor.

Între timp au fost alertați mai mulți vecini, inclusiv conducătorul auto care parcase mașina acolo, reușind să stingă incendiul până la sosirea pompierilor, fiind afectată partea din faţă a autoturismului.

Autoturismul este unul de serviciu, iar șoferul nu putea înțelege cum s-a produs incendiul în condițiile în care ultima dată a circulat cu autoturismul tocmai vineri.

Cauza producerii incendiului urmează a fi stabilită de pompieri.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.