Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs pe raza localității Cotu - FOTO

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs pe raza localității Cotu - FOTO

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Cotu. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au găsit trei victime, toate din aceeași mașină. Două dintre ele erau ieșite din autoturism. O femeie, aflată  pe bancheta din spate, a fost scoasă din interiorul autovehiculului de către pompieri. Toți trei au fost preluați de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Salvatorii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Stirea anterioara

Consumă două mere pe zi pentru a ține medicul departe

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.