Tragic: În timp ce erau la priveghi le-a luat foc casa

Tragic: În timp ce erau la priveghi le-a luat foc casa

Locuinţa unei femei decedate în urmă cu cinci zile şi care urma să fie înmormântată astăzi a luat foc, dimineaţă, din cauza unui scurtcircuit electric. Evenimentul a fost anunţat de rudele proprietarei, care au reuşit să scoată din locuinţa cuprinsă de flăcări sicriul cu trupul neînsufleţit, înainte de sosirea pompierilor.     

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat, în această dimineaţă, să stingă un incendiu izbucnit la acoperişul unei locuinţe din comuna Cristeşti. Evenimentul a fost anunţat de rudele proprietarei, care a decedat pe 10 februarie şi urma să fie înmormântată astăzi. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă.

La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei, dar şi în interiorul clădirii. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 12 pompieri, mai bine de o oră. Flăcările au distrus o parte din bunurile din interior, precum şi acoperişul casei, pagubele fiind estimate la cca. 8.000 lei. Incendiul a fost provocat cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit generat de utilizarea unui cablu electric defect.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.