„Toamna Bobocilor” supravegheată de polițiști

„Toamna Bobocilor” supravegheată de polițiști

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2024, intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii au organizat o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale, acționând în zona cluburilor, discotecilor și localurilor publice din municipiul Botoșani, având în vedere organizarea evenimentului „Toamna Bobocilor”, fără a fi înregistrate incidente deosebite de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane, cele mai multe depistate în zona cluburilor și discotecilor. 34 dintre acestea au fost atenționate cu privire la comportamentul în societate, iar șase persoane au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere.

De asemenena, 27 dintre persoane au fost sancționate contravențional, condform Legii 61 din 1991, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, cu amendă în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.

Stirea anterioara

Tânăr reținut pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

Stirea Urmatoare

Noapte cu ghinion pentru o mamă și fiica ei din Săveni. Acoperișul unei anexe, lipită de casă, a luat foc

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.