Tentativă de suicid a unui dorohoian aflat sub influenţa alcoolului VIDEO/FOTO

Tentativă de suicid a unui dorohoian aflat sub influenţa alcoolului VIDEO/FOTO

Un bărbat a ameninţat vineri, 3 august, în jurul orei 21:42, că se va arunca de la etajul I al propriei locuinţe situata pe strada Locomotivei nr. 4.

Este vorba despre Florin I., în vârstă de 43 de ani, din Dorohoi, care pe fondul consumului de alcool a făcut o criză şi a ameninţat că se va sinucide. Alertaţi de acest lucru, vecinii au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au cerut ajutorul autorităţilor.

„Asa face el în fiecare seară când se îmbată. A mai vrut o dată să se omoare şi l-am scos eu din fântână. Acum a vrut să se arunce de la etaj şi am sunat la 112.”, a declara pentru Dorohoi News, un vecin al bărbatului.

În urma apelului s-au deplasat la faţa locului un detașament din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dorohoi, un echipaj SMURD şi un echipaj al Poliţiei Municipiului Dorohoi. Garda de intervenţie a ISU Dorohoi a pătruns în locuinţa bărbatului imobolizându-l cu ajutorului poliţiştilor, iar apoi l-au predat medicilor de pe ambulanţa SMURD pentru a fi transportat în siguranţă la spital.

„Detaşamentul de Pompieri Dorohoi a fost anunţat prin serviciul 112, la ora 21:42, pentru salvarea unui bărbat de pe strada Locomotivei nr.4 din Dorohoi. La faţa locului s-a deplasat un echipaj care a ajutat la salvarea persoanei şi predarea acesteia către SMURD Dorohoi.” a declarat pentru Dorohoi News, plutonier major Marius Purice, ISU Dorohoi.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.