Tânărul antreprenor Cătălin Silegeanu își sărbătorește ziua cu o listă de dorințe pentru dezvoltarea județului Botoșani

Tânărul antreprenor Cătălin Silegeanu își sărbătorește ziua cu o listă de dorințe pentru dezvoltarea județului Botoșani

Tânărul antreprenor botoșănean, Cătălin Silegeanu a intrat în zona afacerilor private începând din 2005, iar în ultimii 15 ani s-a remarcat în mai multe domenii, dar mai ales în domeniul construcțiilor civile și industriale.

Omul de afaceri, proprietarul Hidroplasto, vicepreședinte al Patronatului Român Național, dar mai ales iubitor declarat al orașului în care își desfășoară activitatea, pentru a avea mai multe pârghii de susținere a Botoșaniului, Silegeanu s-a alăturat unei formațiuni politice active la nivelul județului: „Sunt tânăr, responsabil, orientat către succes și îmi doresc să folosesc aceste atribute pentru orașul nostru, pentru evoluția lui, pentru succesul proiectelor actuale și viitoare ale echipei PSD Botoșani.”

Astăzi, la ceas aniversar, omul de afaceri a pregătit o listă de dorințe, cu privire la dezvoltarea județului Botoșani.

„Lista de dorințe pentru ziua mea:

Am o familie reușită, am prieteni adevărați, iar din punct de vedere financiar sunt împlinit, am un business pe care îl fac și din plăcere pentru că eu produc, construiesc și asta mă bucură. 

Am tot ce mi-aș putea dori pe plan personal și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi din viața mea. 

Dar eu sunt doar un om într-un municipiu frumos, dar care ar putea fi și mai frumos, într-un județ superb cu multe de oferit, dar care zace în uitare din punct de vedere al dezvoltării, iar aceste două situații mă fac să am niște dorințe puțin mai generale, care nu mă privesc doar pe mine, Cătălin Silegeanu, ci pe toți. 

Așa ca pentru ziua mea, mi-aș dori ca drumurile Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești să fie modernizate deja, și traficul de mărfuri spre și dinspre Republica Moldova să fie dirijat prin județul nostru. 

Aș vrea ca Autostrada Unirii să fie aproape de a fi dată în folosință și aș vrea ca la autostrada care să conecteze Moldova de București să mai fie doar câteva luni până la finalizare, iar Botoșani să fie conectat prin bretele de mare viteză de cele două autostrăzi. 

Mi-aș dori ca în Botoșani să existe măcar un parc industrial, ca fermierii să fie mai uniți și să existe multe cooperative prin care să vândă în toată țara, să nu avem doar pe hârtie al doilea luciu de apă dulce din țară, ci să vedem asta în economie prin fabrici de procesare a peștelui. 

Aș vrea ca în județ să existe mai multe fabrici de procesare a produselor agricole, să nu mai exportăm direct de pe tarla grâul și porumbul, ci să trimitem produse congelate, semipreparate, orice doar nu materie primă. Fabricile, indiferent de domeniu, sunt singura soluție pentru o economie puternică, pentru o viață mai bună. Producția duce la dezvoltarea sănătoasă a comunității. 

Mi-aș dori ca industria ușoară, care aduce puțină plus-valoare economică să devină producătoare de echipamente medicale de protecție pe care fabricile să le vândă direct  și să scăpăm de coșmarul economic al lohn-ului, care aduce multe locuri de muncă însă slab plătite. 

Aș mai vrea ca potențialul turistic al județului să fie valorificat la adevărata lui valoare pentru că nu văd o strategie care să-i facă pe străinii care vin la vânătoare să cheltuiască mai mulți bani în Botoșani, pentru că nu văd în municipiul reședință de județ o strategie prin care turiști din Israel sau Armenia să fie atrași în Botoșani pentru trecutul comun pe care românii, armenii și evreiii îl au la Botoșani. Dar și pentru că numele uriașe ale țării cum ar fi Eminescu, Enescu, Luchian, Iorga și Antipa, Teoctist și Sfântul Ioan Iacob trebuie privite și turistic, nu doar cultural. 

Și îmi mai doresc în Botoșani să fie finalizate lucrările la Teatrul Mihai Eminescu, să fie aduse tramvaie noi și să fie schimbate liniile de circulație, și îmi doresc asfaltarea străzilor mărginașe unde, spre surprinderea autorităților, locuiesc tot botoșăneni. 

Și dacă Dumnezeu îmi mai permite, îmi doresc să fie cât mai mulți botoșăneni care să își iubească orașul, județul și țara, să avem lideri care să iubească Botoșani și să facă tot ce pot pentru el. 

Cam asta îmi doresc de ziua mea pentru că Botoșani este casa mea și fiecare om vrea ce este mai bun pentru casa lui. 

Toate dorințele mele puteau fi realizate până acum deoarece ele depind doar de oamenii care ne-au condus și care dacă și-ar fi iubit casa, dacă ar fi iubit Botoșani așa cum îl iubesc eu, ar fi făcut tot posibilul să le fi îndeplinit.

Ce îmi doresc pentru mine vreau și pentru voi, pentru că sunteți casa mea, pentru că sunteți Botoșani.

Mi-am dorit foarte mult sa pot sa ajut oamenii cu adevărat si ca pot sa actionez asa cum o cer vremurile...cu rapiditate si hotărâre.”, a declarat Cătălin Silegeanu.

Stirea anterioara

Cum să eviți aburirea ochelarilor când porți mască

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.