Sute de persoane muncind la negru au fost depistate de inspectorii de muncă

Sute de persoane muncind la negru au fost depistate de inspectorii de muncă

Inspectorii de muncă au aplicat în urma controalelor amenzi în valoare totală de 2.436.900 de lei, au depistat 254 de persoane care lucrau fără forme legale şi au sancţionat nerespectarea prevederilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Inspecţia Muncii a desfăşurat,în perioada 04 – 08 februarie 2013, acţiuni de control în urma cărora a aplicat amenzi în valoare totală de 2.436.900 de lei.

În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 2.217 controale şi s-au aplicat amenzi în valoare de 1.924.400 de lei. Pentru muncă la negru valoarea amenzilor a fost de 1.548.000 de lei. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare au fost înaintate 8 propuneri de cercetare penală cu privire la angajatorii care au încălcat legea. Pentru 55 de persoane fizice s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru că au acceptat să muncească fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă. În judeţul Alba o persoana fizică a fost sancţionată cu 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 23, alin.1, lit. a din Legea 108/1999 referitoare la împiedicarea inspectorilor de muncă să exercite controlul sau să cerceteze evenimentele.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1527 de controale şi s-au aplicat  amenzi în valoare de 512.500 de lei. S-au constatat 2.273 de deficienţe şi s-au aplicat 2190 de sancţiuni contravenţionale. S-au dispus trei sistări de activitate la trei angajatori, în judeţele Dolj, Harghita şi Sibiu. La un angajator din judeţul Botoşani a fost oprit din funcţiune un echipament de muncă pentru că exista pericol iminent de accidentare. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 24 de evenimente care, în urma cercetărilor vor fi încadrate sau nu, ca fiind accidente de muncă.

Inspecţia Muncii va urmări modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă şi va continua acţiunile de control prin inspectoratele teritoriale de muncă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.