STOP incendiilor de vegetație uscată!

STOP incendiilor de vegetație uscată!

Luni, 14 martie a.c., pe teritoriul județului Botoșani s-au produs șapte incendii de vegetație uscată. Săveni, Ștefănești, Roma, Murguța, Bădiuți, Burla și Dângeni sunt localitățile unde s-au produs aceste evenimente.

Cauza probabilă a fost foc deschis în spații deschise. 
La Burla și Dângeni au intervenit doar pompierii voluntari. La Săveni, o casă a fost în pericol după ce proprietara a dat foc unor resturi vegetale adunate din gospodărie.

Incendiile nu s-au soldat cu pagube materiale. Pompierii au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. În total, a ars vegetația uscată de pe aproximativ 40 ha.

Reamintim faptul că în cazul acestor evenimente, flăcările se extind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare.

În condiții de vânt puternic, incendiile de vegetație uscată pot deveni și mai periculoase, dacă în zonă se află locuințe, păduri, solare.     

Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Astfel, trebuie respectate următoarele prevederi legale: 
1. Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională, al cărei cuantum este cuprins între 3.000 - 6.000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 - 50.000 lei persoane juridice;        

2. Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

În condiţiile în care se obţin toate aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, cetățenii trebuie să respecte următoarele reguli şi măsuri preventive:

la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
- arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
- colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
-  executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
-  curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
-  asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
-  supravegherea permanentă a arderii;
-  stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
-  se interzice acoperirea focarelor cu pământ.

Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol culturile din imediata vecinătate, locuințele, dar și viața cetățenilor.

Totodată, precizam faptul că în urma incendiilor de vegetație uscată, coordonatele suprafețelor agricole afectate de incendii sunt înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu - Comisariatul Județean Botoșani, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform unui protocol de colaborare încheiat, la nivel național, în vederea monitorizării modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente.

Stirea anterioara

Casele de tip familial pentru copii de la Trușești prind contur - FOTO

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.