SMURD susţinut de botoşăneni

SMURD susţinut de botoşăneni

Tot mai mulţi botoşăneni se alătură campaniei „2% pentru SMURD”, derulate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi Fundaţia pentru SMURD.

Punctele de informare mobile amplasate, în această săptămână, în parcările supermarketurilor Kaufland şi Carrefour, au fost luate cu asalt de cetăţenii dornici să susţină activitatea Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) prin donarea a 2% din impozitul pe venit.

Cu această ocazie, botoşănenii şi-au putut măsura gratuit nivelul tensiunii arteriale. Totodată, au primit materiale informative din cadrul campaniilor „F.O.C.– Flăcările Omoară Copii”, „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!” şi sfaturi despre cum să-şi petreacă timpul liber la iarbă verde fără a-şi pune în pericol viaţa, dar şi mediul înconjurător.

Botoşănenii care doresc, prin direcţionarea a 2% din impozitul pe care îl plătesc statului pentru salariile din 2012 sau alte venituri, să sprijine activitatea SMURD, pot completa şi trimite, până pe 25 mai 2013, DECLARAŢIA 230, dacă au venituri doar din salarii, sau DECLARAŢIA 200, dacă au venituri şi din alte surse (cedarea folosinţei bunurilor, drepturi de autor). Cei care nu cunosc suma corespunzătoare a 2% din impozit pot lăsa căsuţa necompletată, suma urmând a fi calculată de către organele fiscale.

Datele de completare a declaraţiilor:

Denumire entitate nonprofit: FUNDAŢIA PENTRU SMURD

Cod de identificare fiscală: 20177660

Cont bancar (IBAN): RO15 RNCB 0188 0848 0804 0001

Formularul se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. După completare, acesta poate fi depus direct sau trimis prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire) la Administraţia Finanţelor Publice a localităţii de domiciliu.

Amănunte privind modalitatea de realizare a direcţionării a 2% din impozitul cetăţenilor pentru SMURD pot fi găsite pe site-ul I.S.U. Botoşani isubotosani.ro sau al Fundaţiei pentru SMURD fundatiapentrusmurd.ro.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.