Situație în curs de soluționare la Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Botoșani

Situație în curs de soluționare la Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Botoșani

Odată cu demisia doamnei Carmen Cristescu de la conducerea Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Botoşani, instituţia a revenit la situaţia incertă de la momentul ieşirii la pensie a fostului inspector şef, Silvia Zarug. 

În urma memoriului primit astăzi, prin care salariaţii l-au informat pe prefectul judeţului de faptul că lipsa ordonatorului de credite a afectat întreaga activitatea a instituţiei, Dan Şlincu a intervenit şi a discutat astăzi cu aceştia, asigurându-i că va transmite problema lor ministrului agriculturii, Petre Daea. 

În urma discuţiilor dintre prefect şi ministrul de resort, acesta din urmă a garantat că problema va fi rezolvată cu celeritate. 

„Mi-aş fi dorit să nu ajungem din nou în situaţia de incertitudine din vară, de aceea sper ca la următorul concurs pe care Ministerul Agriculturii îl va organiza pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al acestui Inspectorat să se înscrie persoane interesate cu adevărat de acest domeniu şi de dezvoltarea lui. Încurajez specialiştii din acest domeniu ca la momentul oportun să nu se dea deoparte, dată fiind importanţa acestei instituţii în agricultura botoşăneană”, a declarat prefectul Dan Şlincu.

Stirea anterioara

Casa unde locuiește un parlamentar din Botoșani afectată de vântul puternic - FOTO

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.