Sesiune de informare a elevilor Liceului Regina Maria Dorohoi susținută de polițiștii botoșăneni

Sesiune de informare a elevilor Liceului Regina Maria Dorohoi susținută de polițiștii botoșăneni

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani și ai Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, miercuri 14 noiembrie, au desfăşurat o serie de activități alături de elevii Liceului Regina Maria Dorohoi.

Unul dintre subiectele dezbătute s-a referit la siguranţa pe internet. Tinerii au primit recomandări referitoare la protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează în mediul online, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

De asemenea, ei au primit informaţii cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situaţii de risc, implicaţiile consumului de droguri la vârsta adolescenţei, precum şi recomandări de petrecere a timpului liber departe de tentaţia etnobotanicelor.

Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție le-au adus în atenţie informații referitoare la infracțiunile de corupție și cele asimilate acestora, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, consecințele corupției, cu accent pe necesitatea adoptării unui comportament integru.
Activitatea derulată reprezintă o acțiune comună a celor trei instituții componente ale Comisiei Județene de Monitorizare a Activității Preventive, ce își desfășoară activitatea în baza Ordinului MAI nr.119/2017.

Cu ocazia activităților au fost distribuite materiale realizate în cadrul parteneriatului derulat de IPJ Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

Stirea anterioara

Alertă de vreme rece în toată ţara. ANM: Lapoviţă, ninsori şi viscol la munte. Se aşteaptă fulguieli şi la Botoșani

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.