Serviciu de transport public local în comuna Ibăneşti

Serviciu de transport public local în comuna Ibăneşti

Proiectele de investiţii care permit dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii la standarde europene reprezintă o prioritate pentru administraţia ibăneşteană. După ce în anul 2007, a fost asfaltat drumul comunal Dumbrăviţa - Ibăneşti, iar accesul în comună se poate face fără impedimente, cu orice mijloc de transport, acum obiectivul următor este de a implementa un proiect de modernizare a serviciilor de transport public în comun.

În acest sens, primarul comunei Ibăneşti, d-nul ing. Romică Magopeţ a iniţiat procedurile de implementare a investiţiilor necesare pentru modernizarea, îmbunătăţirea calitativă şi cantitativă, precum şi a condiţiilor sociale, de mediu şi extinderea serviciului.

De curând, în baza art. 21 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 717/2008 a fost deschisă licitaţia, privind delegarea de gestiune a serviciului de transport public local.

Aria teritorială unde urmează a se presta serviciile: Teritoriul administrativ al comunei Ibăneşti, judeţul Botoşani, ruta - tur Azoicăi - Racu - Centru Dumbrăviţa - Tâbuleac –Viorel Crudu – magazin Nicuşor – Primărie – Moară Filip – Cohârleac – Centru Ibăneşti – Măgura – Abătăcesei – drumul Măgurii – retur Baranciuc – Viorel Crudu – Ţâbuleac – centru Dumbrăviţa – Racu – Azoicăi.

„În prezent transportul public local nu este atractiv pentru populaţia comunei Ibăneşti deoarece nu parcurge toate zonele de interes, nu se respectă integral programul de transport, există întârzieri repetate ale curselor, desincronizare cu orarul curselor de legătură, cauzând diverse probleme în deplasarea călătorilor. Punerea la dispoziţia cetăţenilor din arealul comunei Ibăneşti a acestor servicii este în strânsă legătură cu asigurarea unui sistem de transport sigur, extins, de înaltă calitate şi la preţuri accesibile care să permită cetăţenilor să se deplaseze în diferite locaţii. Ne dorim să le oferim un serviciu public de transport care le este extrem de necesar având în vedere că întreaga comună este răsfirată, iar oamenii nu pot ajunge la instituţiile publice locale importante pentru viaţa lor: Şcoală, Biserică, Spital, Primărie etc.”, a precizat d-nul primar ing. Romică Magopeţ.

Domnul primar asigură întreţinerea drumurilor reabilitate şi anual se investeşte în achiziţia, transportul şi împrăştierea pietrişului pe drumurile şi tronsoanele de drumuri comunale şi săteşti. Comuna Ibăneşti însumează un număr de 4059 de persoane dintre care 600 sunt elevi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.