Şefii APIA Botoşani scapă de arestare preventivă

Şefii APIA Botoşani scapă de arestare preventivă

Directorul executiv al Centrului Judeţean Botoşani al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), Liviu Zaharia, şeful Serviciului Măsuri Speciale şi IT din cadrul aceleiaşi instituţii, Gabriel Tincu, şi şeful Serviciului Control, Gheorghe Faraon, precum şi administratorul societăţii comerciale Agromer SRL Manoleasa, Ilie Merticariu, nu vor fi arestaţi preventiv.

Magistraţii Curţii de Apel Suceava au respins, miercuri, contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava faţă de neemiterea de Tribunalul Suceava a mandatelor de arestare preventivă pe numele celor patru, potrivit Agerpres.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava", se arată în decizia instanţei.

Cele patru persoane au fost reţinute pe 23 septembrie de procurorii DNA într-un dosar privind acordarea ilegală de subvenţii. În acelaşi dosar mai sunt puşi sub urmărire penală primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru, şi şeful Serviciului Inspecţie Cota de Lapte şi Supracontrol în cadrul APIA Botoşani, Ovidiu Epuraş.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.