Se întâmplă la Botoşani..., au adoptat un copil şi l-au dus înapoi când s-au plictisit de el

Se întâmplă la Botoşani..., au adoptat un copil şi l-au dus înapoi când s-au plictisit de el

Au tot existat numeroase voci care au criticat faptul că procesul de adopție al unui copil în România este unul laborios și care se întinde în unele cazuri chiar și până la doi ani de zile.

Neașteptat, la fel de adevărat este și faptul că există o serie de situații care se transformă în argumente în susținerea prevederilor legislative. Un exemplu în acest sens este al unei familii din alt județ care a reușit să adopte un copil din rețeaua de asistență maternală a Direcției pentru Protecția Copilului Botoșani.

Au parcurs toate etapele necesare până când să ia copilul acasă, au avut răbdare să fie supuși unor examene și să primească vizite la domiciliu și au trecut prin toată perioada de acomodare. Când visul le-a devenit realitate, au decis că nu mai vor să aibă respectivul copil.  

„Am avut cazuri în care părinții au trecut prin toată procedura de timp de un an și jumătate, iar după ce au luat copilului, după jumătate de an l-au adus înapoi. Deci, sunt și cazuri de acest gen. Că nu s-au obișnuit cu copilului, era o familie, el profesor universitar, ea medic, iar după jumătate de an au adus copilul că le-au dat peste cap toate tabieturile pe care le aveau înainte de a le veni copilul”, a explicat Dan Șlincu, director executiv DGASPC Botoșani, pentru Botoşăneanul.ro.

Acesta este și motivul pentru care procedura de adopție este una de durată, tocmai pentru a evita astfel de situații care, de cele mai multe ori, le fac rău copiilor și mai puțin potențialilor părinți care vor să adopte. sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.