Săptămâna prevenirii criminalității organizată de poliția botoșăneană

Săptămâna prevenirii criminalității organizată de poliția botoșăneană

În perioada 20-24 mai 2024 se va derula  la nivelul judeţului Botoşani „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Prin activitățile desfășurate dorim ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți cetățeni. Scopul nostru este să conștientizăm atât necesitatea adoptării unor măsuri de protecție în diverse situații, cît și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni.

Săptămâna prevenirii criminalității presupune organizarea de activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, în cursul săptămânii viitoare, vor fi abordate următoarele teme: prevenirea victimizării copiilor, prevenirea violenţei în familie, siguranța în mediul online, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi prevenirea disparițiilor/plecărilor voluntare ale copiilor.

Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice  organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar, precum și cu diverse comunități locale. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității se vor afla în mijlocul elevilor din unități de învățământ, dar și în comunități pentru a discuta despre criminalitate și despre ce înseamnă să previi.

Stirea anterioara

Șofer depistat băut de polițiștii botoșăneni

Stirea Urmatoare

Alimente care te ajută să trăiești mai mult

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.