Proiect privind eliminarea birocraţiei demarat la Botoşani

Proiect privind eliminarea birocraţiei demarat la Botoşani

Instituţia Prefectului Botoşani a demarat un proiect privind eliminarea birocraţiei. Intitulat „Eficientizarea furnizării serviciilor publice prin îmbunătăţirea cadrului adecvat şi a proceselor de lucru implementate şi menţinute în cadrul Instituţiei Prefectului”, acesta are o valoare de 3,6 milioane lei, fiind finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea capacităţii administrative 2007-2013, axa prioritară 2, Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare.

Obiectivele proiectului sunt îmbunătăţirea serviciilor oferite cetăţenilor şi reducerea timpilor de aşteptare în vederea obţinerii informaţiilor necesare, îmbunătăţirea comunicării interinstituţionale în cadrul ariei de competenţă a Instituţiei Prefectului, precum şi a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor.

Ieri la Prefectură a avut loc o primă dezbatere tematică privind egalitatea de şanse. La discuţii au participat prefectul Adrian Constantinescu, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale, Casei Judeţene de Pensii, Direcţiei de Sănătate Public, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Inspectoratului Şcolar al Judeţului, Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional, Direcţiei Judeţene de Statistică şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi consultanţi pe proiect şi specialişti din prefectură.

În cadrul dezbaterilor s-au identificat potenţialele aspecte legate de discriminare la nivelul beneficiarilor proiectului, respectiv persoane din comunitatea locală şi din echipa de implementare a proiectului. La nivelul Instituţiei Prefectului a fost elaborată o politică documentată privind evitarea discriminării directe şi indirecte.  „Rezultatele se vor vedea la finalul implementării, adică peste 18 luni, iar primii care vor putea vedea aceste rezultate vor fi cetăţenii cărora li se adresează serviciile Instituţiei Prefectului şi ale celor 12 instituţii deconcentrate vizate de proiect. Ca la orice început, urez mult succes şi  îmi doresc sincer ca a acest proiect să aducă transparenţa, debirocratizarea şi eficientizarea pe care şi le propune” a declarat prefectul.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.