Procesul de votare a început fără incidente în județul Botoșani
Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional constituit în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.
Efectivele MAI care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.
Așa cum știți, președinții birourile electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.
Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.
Astăzi, peste 1.400 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și angajați ale altor structuri MAI din jdețul Botoșani, acționează în misiuni conexe procesului electoral, în principal protecția secțiilor de votare, verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.
La nivelul județului Botoșani au fost înregistrate 1596 cereri pentru urna mobilă, dintre care, șapte persoane private de libertate, care în prezent sunt încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și au drept de vot.
Vă reamintim, că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor vor asigura astazi, program cu publicul, în intervalul orar 07:00-21:00.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.