Prima serie de elevi a absolvit cursurile şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă

Prima serie de elevi a absolvit cursurile şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă

Primii 50 de elevi botoşăneni care au participat la lecţiile ţinute de pompieri, voluntari de la Crucea Roşie, cadre medicale ale SJA şi pirotehnişti au absolvit cursurile şcolii de vară în domeniul situaţiilor  de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”. Zece dintre ei au fost selectaţi, în urma susţinerii probei teoretice, să participe la tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.

A treia ediţie a Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă a debutat joi, 1 august, cu pregătirea teoretică a elevilor. Aceştia au petrecut două ore în clubul I.S.U. Botoşani, unde specialiştii Serviciului Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei le-au ţinut lecţii despre cum să prevină sau să se comporte într-o situaţie de urgenţă, fie că este vorba de incendiu, cutremur sau inundaţie. Pompierii au urmărit ca elevii să dobândească, într-o manieră plăcută şi interactivă, cunoştinţele necesare prevenirii situaţiilor de urgenţă.

Tot joi, între orele 10.30 – 12.30, elevii au participat la activităţile practice desfăşurate în curtea Detaşamentului de Pompieri Botoşani. Au fost organizate cinci ateliere de lucru, fiindu-le prezentate tehnica de intervenţie în caz de incendiu şi descarcerare, ambulanţa SMURD şi măsuri de prim ajutor în caz de arsuri, intoxicaţii, fracturi, hemoragii, înec, precum şi tehnica de intervenţie privind asanarea terenului de muniţie neexplodată. Elevii au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unei intervenţii în caz de incendiu. Voluntarii de la Crucea Roşie şi medicii SJA i-au învăţat cum să acorde primul ajutor.

Astăzi dimineaţă, cei 50 de elevi au fost evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă, după alte două ore de pregătire. Primii zece elevi care au obţinut  rezultate bune în urma testării se vor întâlni din nou cu pompierii, în perioada 02 – 06 septembrie,  în tabără la Agafton, unde vor putea să îşi dezvolte.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.