Prefectul cere instituţiilor publice să asigure apă pentru populaţie, pe timp de caniculă

Prefectul cere instituţiilor publice să asigure apă pentru populaţie, pe timp de caniculă

Date fiind temperaturile ridicate din această perioadă, prefectul Adrian Constantinescu a solicitat serviciilor publice comunitare să asigure aer condiţionat şi rezerve de apă în spaţiile unde se lucrează cu publicul. Măsurile se impun la sediul Instituţiei Prefectului, dar mai ales la cele ale serviciului public pentru eliberarea paşapoartelor şi serviciului pentru permise de conducere şi înmatriculări auto, unde în lunile de vară se înregistrează un flux crescut de solicitanţi.

„Ştiu că nu sunt fonduri prevăzute pentru acest tip de măsuri, dar am rugat ca prin grija conducătorilor de instituţii să se pună în funcţiune aparatele de aer condiţionat şi să se asigure un pahar de apă celor care vor avea nevoie. Un bidon de apă şi o pompă de plastic, pahare de unică folosinţă nu reprezintă o cheltuială foarte mare”, a declarat prefectul judeţului, citat de botosaninews.

Reprezentantul guvernului în teritoriu a adresat o solicitare similară şi instituţiilor deconcentrate, a căror activitate presupune ghişeele de relaţii cu publicul.

Conform datelor trasmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga”, judeţul Botoşani se află sub atenţionare de caniculă, în perioada 19-22 iunie temperaturile exterioare urmând să atingă 36 de grade Celsius, indicele de confort termic urcând la pragul critic de 80.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Tânăr rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod apoi s-a răsturnat pe carosabil

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.