Pompierii alături de copii, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel” - FOTO

Pompierii alături de copii, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel” - FOTO

Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor ca ei să fie cât mai bine informați și de aceea organizează, periodic, acțiuni în școli, în parteneriat cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și cadrele didactice.

În această săptămână, în cadrul programelor „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel”, peste 500 de elevi de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 1 Răchiți, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi, Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani, Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, Școala Gimnazială nr. 2 Roșiori, Școala Gimnazială nr. 12 Botoșani și Asociația Academia „Cuib” Botoșani au venit în vizită la Detașamentele de Pompieri Botoșani și Dorohoi, dar și la Punctul de Lucru Darabani.

Au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. Autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime a fost unul dintre punctele de atracție, copiii demonstrând că nu au frică de înălțime. Aceștia au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie, iar cei mai îndrăzneți au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.

Tot în această săptămână, elevii de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani, Școala Gimnazială nr. 1 Manoleasa și Școala Gimnazială nr. 1 Adășeni au fost vizitați de pompierii militari și voluntari. În total, peste 400 de copii.

Aceștia le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.

Paramedicii SMURD le-au explicat cum pot ajuta o persoană care se află într-o situație critică fie că vorbim de accident, hemoragie masivă, obstrucția căilor respiratorii, infarct sau accident vascular cerebral, respectiv să evalueze victima, să solicite ajutor specializat prin numărul unic de urgenţă 112 și să o supravegheze până sosirea primului echipaj de prim ajutor.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații.

Elevii și cadrele didactice de la Seminatul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani au fost angrenați și într-un exercițiu de evacuare în caz de cutremur.

Pe timpul acestor acțiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „Nu tremur la cutremur", „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău.”

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Stirea anterioara

Peste 100 de sancțiuni aplicate în urma intervențiilor polițiștilor

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.