Poliţiştii de la „Rutieră” au ieşit în stradă la „vânătoare” de șoferi indisciplinați

Poliţiştii de la „Rutieră” au ieşit în stradă la „vânătoare” de șoferi indisciplinați

Poliţiştii rutieri sunt prezenţi în trafic în fiecare zi, pentru prevenirea şi reducerea riscului rutier, prin sancţionarea nerespectării normelor de circulaţie prevăzute de legislaţia în vigoare.

În perioada 18-19.07.2018, aceştia, în colaborare cu reprezentanţii Registrului Auto Român au efectuat o acţiune având drept scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave produse pe fondul stării tehnice a autovehiculelor.

Poliţiştii au acţionat pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, fiind controlate 235 de autovehicule.

În total, au fost aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, dintre care: 15 pentru nereguli constatate la sistemul de iluminare, 3 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 9 pentru alte defecţiuni tehnice.

Totodată, au fost retrase şi 17 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii vor fi prezenţi în trafic şi în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de siguranţă rutieră.

Stirea anterioara

Accident stupid: Biciclist rănit după ce un șofer i-a deschis ușa mașinii în nas

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.