Peste 300 de abateri constatate de polițiștii botoșăneni în aceste zile

Peste 300 de abateri constatate de polițiștii botoșăneni în aceste zile

În perioada 23 – 29 mai a.c., poliţiştii botoşăneni au desfăşurat acţiuni în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii.

Scopul activităţilor a fost de a preveni şi combate încălcarea normelor rutiere de către pietoni, dar şi de către conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară.

Au fost constatate 307 abateri privind nerespectarea normelor legale de către pietoni. În mai mult de jumătate dintre cazuri, poliţiştii au aplicat sancţiuni cu avertisment, scopul fiind conștientizarea pietonilor asupra consecinţelor unui comportament rutier imprudent.

17 conducători auto au fost sancţionaţi pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, faţă de aceştia fiind stabilită şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 30 de zile.

Aceeaşi măsură complementară a fost stabilită şi pentru alţi 13 şoferi, însă pentru încălcarea altor norme rutiere.

În cadrul acţiunilor, au fost constatate 7 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.