Minor lovit de o mașină în timp ce se juca și a alunecat de pe bordură - FOTO

Minor lovit de o mașină în timp ce se juca și a alunecat de pe bordură - FOTO

Un accident s-a petrecut marți, 27 decembrie 2016, în jurul orei 13.20, pe Aleea Narciselor din municipiul Dorohoi.

Din primele cercetări, se pare că mai mulți de copii se jucau și alergau, iar unul dintre aceștia a alunecat de pe bordură, izbindu-se de un autoturism ce se deplasa pe Aleea Narciselor.

Potrivit martorilor, copiii au ieșit în fugă de după un bloc, însă unul dintre aceștia a alunecat de pe bordură și nu și-a mai putut păstra echilibrul, fapt pentru care s-a izbit de autoturism.

La locul accidentului a ajuns un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi și o ambulanță care a preluat copilul și l-a transportat la spital pentru investigații amănunțite.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările la fața locului pentru stabilirea exactă a cauzelor producerii accidentului și a propunerii soluției procedurale. 

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.