Mergea pe o stradă din Suceava, când a văzut ceva cu totul neașteptat pe jos. „Erau peste tot! Ce ciudățenie!”

Mergea pe o stradă din Suceava, când a văzut ceva cu totul neașteptat pe jos. „Erau peste tot! Ce ciudățenie!”

Mai precis, o jurnalistă de la Monitorul de Suceava a găsit o bancnotă de 200 de lei, ce părea autentică. Mai târziu, s-a dus la poliție, unde a aflat că mai mulți suceveni au găsit bancote în aceeași zonă.

Bancnotele care au ajuns la poliţie au fost preluate de poliţişti pe bază de proces-verbal. Acestea nu aveau elemente de fals grosolan, astfel că până la proba contrarie este posibil să fie autentice. Banii vor ajunge, cel mai probabil, la ofiţerii specializaţi de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, care se ocupă cu astfel de cazuri şi care se pot pronunţa mai clar dacă este vorba sau nu de bancnote autentice.

Având în vedere cum s-au derulat lucrurile, este posibilă fie o glumă a unei persoane care a răspândit bancnote false, fie chiar ca cineva să fi pierdut o sumă importantă de bani. Ar mai fi şi varianta ca banii să fi fost abandonaţi în grabă de persoane urmărite de poliţie.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.