Mărţişoare tradiţionale pentru toate buzunarele la Târgul Mărţişorului la Botoșani

Mărţişoare tradiţionale pentru toate buzunarele la Târgul Mărţişorului la Botoșani

Cea de-a doua ediție a Targului Mărțișorului a adunat la Botosani circa 50 de meșteri din județ și din țară care expun pe Pietonalul Unirii mărțișoare confecționate de ei sau obiecte tradiționale care pot fi oferite ca daruri la apropiatele zile de 1 și 8 martie.  Mărțișoare din lemn, din sfoară și pănuș sau pur și simplu doar din ața de mărțișor, dar și obiecte tradiționale pot fi achiziționate pînă pe data de 29 februarie de la târgul mărțișoarelor care s-a deschis sâmbătă pe pietonalul Unirii. La deschidere au participat viceprimarul municipiului Botoșani, Cătălin Alexa, directorul Centrului de Creație Botoșani, Ion Ilie, referentul etnolog, Margareta Mihalache.

“Cred că este o ediție bună și faptul că facem o tradiție din asta fiind deja la a doua ediție e un lucru bun. Ies la iveală oameni care fac lucruri frumoase, talentați, meșteșuguri interesante.Noi vrem să punem în valoare meșteșugul de mână, adevăratele mărțișoare pentru că așa păstrăm tradiția curat”, a declarat Ion Ilie, directorul Centrului de Creație Botoșani.

Suceava, Iași, Galați, Harghita, Bistrița, Vaslui, Vrancea dar și din județ sunt localitățile din care au venit meșterii prezenți la Botoșani pentru a-și expune mărțișoarele la care au lucrat luni de zile. Mărțișoarele pot fi achizitionate la prețuri accesibile oricărui buzunar, de la un leu la 5 lei și mai mult.  Lucretia Matras, unul din meșterii prezenti la targ de la Vorona lucrează mărțișoare de 41 de ani, adică de la vârsta de 7 ani, și spune că îi ia în jur de o oră să lucreze un mărțișor iar alții ca Veronica Hojbota sunt artiști pricepuți la diferite meșteșuguri cum ar fi cusut, țesut, sculptat în lemn care în timp și-au dezvoltat și pasiunea pentru confecționarea acestor talismane. Un alt meșter de la Suceava a declarat că a lăsat prețul pentru mărțișoare mai jos pentru a le putea vinde. Mărțișoarele la meșterul sucevean care confecționează și costume populare, ajung la cel mult 4 lei.

“Lucrez din plăcere, dar și din nevoie pentru vreo doi bani. Fac mărțișoare încă de cînd eram copil la școală”, a spus meștera din Suceava, Veronica Hojbota.

În afară de obiectele tradiționale purtate încă de pe timpuri cum ar fi potcoavă, coșarul, meșterii au venit cu idei noi cum ar fi cercei împretiți din ața de mărțișor sau mici tablouri cu imagini tradiționale perioadei. Toți meșterii au primit diplome din partea Centrului de Creatie Botoșani, principalul organizator al evenimentului. Târgul Mărțișorului poate fi vizitat în fiecare zi pînă pe data de 29 februarie, între orele 10 și 16.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Intervenție cu șenilata după ce o tânără a căzut de pe bicicletă și s-a rănit

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.